Pe urmele sihaştrilor: locuri pline de mister, ascunse în pustietăţile munţilor din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trasee neconvenţionale, care să urmeze un fir de poveste, de legendă care s-a transmis de la o generaţie la alta, încep să atragă din ce în ce mai des pasionaţii de mister. La bază, thanatourism sau dark tourism (turism negru) se referă la vizitarea locurilor asociate cu macabrul şi suferinţa colectivă.

Din acest concept, apărut în anii 60, ai cărui adepţi caută locurile unde au avut loc cele mai mari orori ale istoriei, s-a desprins astăzi un alt segment, care se îndreaptă mai mult spre zonele pline de mister, de necunoscut, de neînţeles.   

Astfel de trasee nu există în prezent în oferta agenţiilor de turism din România, iar vina o poartă în general autorităţile locale, care nu conştientizează că stau pe adevărate comori care le-ar putea aduce venituri consistente la bugetele locale.

Chiliile rupestre de la Tătaru

Comuna Tătaru, aflată la 35 de kilometri de Ploieşti, pe drumul care duce spre oraşul Urlaţi, aproape de graniţa cu judeţul Buzău, ascunde probabil una dintre cele mai misterioase destinaţii turistice din judeţ. 

Schitul rupestru ”Chiliile”, atestat ca monument de secol XVI, se află la ieşire din satul Podgoria, în zona numită Valea Sărăţica.

Accesul la chiliile din Tătaru nu se poate face decât cu ajutorul unor echipamente de alpinismt FOTO primăriatataru.ro

Despre aceste chilii săpate în stâncă nu se cunosc prea multe. Există doar informaţii conform cărora în aceste grote săpate în munte s-ar fi adăpostit călugării misionari care au ajuns pe teritoriul din zona Ceptura-Urlaţi de astăzi la finele secolului al XVI-lea pentru a creştina populaţia autohtonă şi pentru a organiza viaţa monahală după reguli stricte ale ascetismului.

Intrarea în chilie este săpată în stâncă la o distanţă de şase metri faţă de sol

Chiliile săpate în stâncă sunt greu accesibile chiar şi pentru un obişnuit al muntelui şi asta pentru că nu există un drum de acces amenajat până acolo. Zona este sălbatică, astfel că este de preferat ca o drumeţie aici să se organizeze doar primăvara sau vara cu condiţia să nu fi plouat. De la baza stâncii şi până la intrarea care duce spre chiliile vechilor călugări se ridică un perete înalt de aproximativ şase metri.

Aşadar este nevoie de accesorii specifice alpiniştilor sau de multă agilitate. Se spune că pe pereţii interiori ai chiliilor ar fi existat însemnări scrijelite de călugării care au locuit aicii pe la 1600. Dacă aceste desene sau însemnări au existat vreodată cu adevărat, acum sunt distruse de alte scrijelituri făcute de oamenii fără minte care au reuşit să ajungă la chilii. Pereţii sunt pur şi simplu tapetaţi cu semnătura turiştilor cu ”inimi săgetate” sau cu tot felul de crestături.

Chiliile din Tătaru nu sunt incluse într-un circuit turistic, nu sunt păzite astfel că orice turist care ajunge aici este liber să comporte cum consideră de cuviinţă FOTO primăriatataru.ro

Blestemul

În comuna Tătaru nu mai trăiesc acum nici măcar o mie de suflete. În general au rămas oamenii bătrâni şi tineri care n-au reuşit să-şi găsească un loc de muncă la oraş. Localnicii se tem să vorbească despre aceste chilii pe care nu le văd deloc cu ochi buni. Există o legendă a locului care spune că cel care ajunge în grotă va fi urmărit apoi întreaga viaţă de ghinion sau chiar va rămâne pe vechi închis între pereţii de stâncă. Mai mult, despre tinerii care n-au reuşit să scape din Tătaru se spune că au pângărit chiliile din Sărăţica, fiind blestemaţi astfel să rămână pe loc şi să ducă mai departe o viaţă în sărăcie asemănătoare asceţilor de altă dată.

La nici o sută de kilometri distanţă de comuna Tătaru, în judeţul vecin Buzău, se află cel mai mare complex de chilii rupestre din ţară, mult mai bine valorificat şi mult mai celebru în rândul turiştilor amatori de poveşti misticie. Pe raza localităţilor Colţi, Bozioru şi Brăieşti se află chiliile unor călugări misionari, în jurul cărora s-a ţesut o serie de legende, unele de-a dreptul macabre care merg până la dispariţia fizică a unor persoane care au curajul să pătrundă în misterioasele grote.

Legenda locului spune că, odată ce ai intrat în chilia rupestră din Tătaru eşti blestemat să rămâi legat de glie şi să continui viaţa de ascet a vechilor călugări FOTO primăriatătaru.ro

Nu există dovezi că aceste chilii din judeţul Buzău ar avea vreo legătură cu cele din comuna Tătaru, dar ceea ce le leagă sunt tocmai aceste poveşti pline de mister care se dezvoltă de la un călător la altul.

Dacă la Tătaru eşti blestemat să rămâi legat de glia natală, dacă pătrunzi în chiliile rupestre, la Buzău legenda spune că apele din zona chiliilor de la Crucea Spătarului au puteri tămăduitoare.