Piteşti: 40 de ani de Salvamont în judeţul Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: 40 de ani de Salvamont în judeţul Argeş

Sub patronajul Sărbătorilor Argeşulului şi Muscelului, sâmbătă, 22 august , de la ora 10.00, în Cheile Dâmbovicioarei la un kilometru în amonte de peşteră, în punctul “La Turnuleţ”,  Serviciul Public Judeţean Salvamont Argeş organizează o manifestare dedicată sărbătoririi a 40 de ani de activitate Salvamont în Argeş.

La acest eveniment, sunt aşteptaţi veterani ai Salvamontului argeşean şi naţional, reprezentanţi ai serviciilor Salvamont din judeţele vecine şi foarte mulţi amatori de munte. În deschidere, se va prezenta activitatea şi importanţa acestui serviciu, după care se vor acorda plachete şi diplome celor care au participat la înfiinţarea Salvamontului în judeţul Argeş. 

Salvamont Argeş va face  şi o demonstraţie de evacuare a unui turist din zona alpină, cu predarea din targă direct către ambulanţă, iar cei prezenţi îşi vor putea încerca puterile pe traseele de alpinism din zonă, sub supravegherea membrilor Salvamont sau se vor putea face mici ture cu ATV-urile din dotare.Acţiunile se desfăşoară sub patronajul Sărbătorilor Argeşulului şi Muscelului.

 Sărbătorile continuă
Ce-a de-a treia ediţie a Sărbătorilor  Argeşului şi Muscelului continuă, iar argeşenii şi muscelenii se vor bucura până la data de 13 septembrie a.c., de lansări de carte, expoziţii (Expoziţia de preparate culinare tradiţionale, Târgul meşterilor populari etc.), concursuri (Concurs naţional de electronică pentru elevi, „Cea mai frumoasă argeşeancă şi cel mai frumos argeşean, purtători ai costumelor populare de sărbătoare” etc.), Festivalul de teatru pentru copii, Congresul internaţional de matematică – informatică, Festivalul Medieval Vlad Ţepeş – Dracula Fest., dar şi de spectacole, joc şi voie bună.

Mai multe pentru tine:
„E moarte lentă”. Românul care și-a dat demisia de la Amazon: „Am clacat psihic, m-a terminat. Am plecat”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mitul „Grasă şi frumoasă“. Metode de slăbit din alte timpuri: de la scaunul electric la dormitul agățat în frânghii și hipnotism
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”