FOTOGALERIE Protest spontan la Dacia Mioveni. Producţia a fost oprită. Lider de sindicat: „Prin protest se câştigă salariile mari de la Dacia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mii de muncitori de la Automobile Dacia au oprit producţia miercuri, 20 martie. FOTO Laurenţiu Ionescu

Aproximativ 3.000 de muncitori ai uzinei Dacia Mioveni, din judeţul Argeş, au declanşat miercuri dimineaţă un protest spontan. Oamenii au revendicări legate de noul contract colectiv de muncă, ce ar trebui să intre în vigoare de la 31 martie, dar şi de orele suplimentare. Protestul a început la secţia vopsitorie, iar producţia a fost oprită.

UPDATE, ora 16.00: Angajaţii de la Dacia Mioveni, care protestează în curtea uzinei, nemulţumiţi că revendicările lor salariale nu sunt incluse în contractul colectiv de muncă, spun să li se cere să producă o maşină în 40 de secunde, dar că nu sunt plătiţi corespunzător şi solicită să nu mai fie trataţi ca „sclavi“.

Pe timpul protestului spontan, ei au scandat „Hoţii, hoţii“, „Grevă“, „Nu plecăm“, „Jos mafia“ şi „Unitate“, au bătut în tobe şi au suflat în vuvuzele, acuzând patronatul că nu vrea să-i primească la negocieri şi că a înăsprit condiţiile de muncă, înmulţind verificările alooltest şi controalele la poartă.

Să ne respecte. Să ne trateze ca pe oameni, ne pun etilotestul prin secţie, ne controlează la poartă ca pe hoţi, aşa se întâmplă, nu se mai poate să rezistăm“, a declarat o femeie.

Un alt angajat este nemulţumit că li se cere să fabrice un autoturism în 40 de secunde, dar nu sunt plătiţi corespunzător, iar patronatul a întrerupt negocierile pentru Contractul Colectiv de Muncă şi nu îi primeşte la discuţii.

Să ne dea banii ceruţi şi drepturile, pierdem la concedii, pierdem sporuri. Dacă ni le acordă, începem munca. Vrem 2, 3, 4 sau 5 milioane de lei vechi în plus, nu asta contează, problema este că e muncă multă şi banii sunt puţini, să ne plătească în mod corect pentru cât muncim. Trebuie să faci o maşină în 40 de secunde, vă daţi seama în ce viteză lucrăm noi aici? Repet, să ne dea banii pentru cât muncim. Nici la brutărie nu iese pâinea atât de repede pe cât iese o maşină de la noi. Cei din Maroc au salarii mai mari, iar noi trebuie să scoatem maşina la 40 de secunde, ar trebui un minut sau un minut şi jumătate, dar nu 40 de secunde, în nicio uzină auto din lume maşina nu este scoasă la 40 de secunde. Vrem salarii decente, nimeni nu stă degeaba aici, aici toţi muncim. Acolo jos, la Mioveni, e o puşcărie cu program, la noi e puşcărie cu program. Nu suntem sclavi, nu am fost primiţi la negocierile pentru Contractul Colectiv de Muncă, noi vrem să muncim, dar nu aşa, ca în sclavie!“, a declarat muncitorul.

UPDATE: ora 15.00: Negocierile privind contractul colectiv de muncă la Dacia Mioveni au început, în acest an, la sfârşitul lunii februarie şi vor fi terminate cel târziu în luna aprilie, a declarat directorul de comunicare al Grupului Renault în România, Anca Orevicianu.

„O parte din angajaţii Vehicule de pe platforma Dacia au declanşat un protest prin care solicită modificarea unor prevederi contractuale şi a unora care vizează salariile. La protest participă câteva sute de angajaţi ai uzinei de Vehicule, adică doar o parte din numărul total al angajaţilor. De la Secţia de producţie a cutiilor de viteze şi şasiuri nu participă niciun angajat. Ca în fiecare an, la Dacia au loc negocieri privind Contractul Colectiv de Muncă. În acest an, negocierile au fost demarate la sfârşitul lunii februarie, iar finalizarea acestora ar urma să se aibă loc cel târziu în aprilie“, a declarat directorul de comunicare al Grupului Renault în România, Anca Orevicianu.

Potrivit sursei citate, în prezent, producţia la secţia Vehicule este oprită, iar consecinţele care decurg din acest protest nu pot fi încă estimate. „Se va analiza situaţia“, a mai declarat Anca Orevicianu.

UPDATE: ora 13.16: La protest se vor alătura şi muncitorii din schimbul 2, care ar trebui să intre în tură la ora 14.15.
Nicoale Pavelescu, liderul de sindicat al Automobile Dacia, a declarat că „prin protest se câştigă salariile mari de la Dacia“.
Producţia uzinelor Dacia este oprită de mai bine de patru ore, asta în condiţiile în care Dacia scoate de pe linia de producţie o maşină pe minut.

Protestul a început miercuri dimineaţă, la ora 9.00. O parte dintre angajaţii din schimbul 1, adică aproximativ 3.000 de oameni, au oprit producţia. Potrivit salariaţilor, este un protest spontan care iniţial a avut loc în interiorul societăţii, departe de poarta principală, unde presa nu are acces în interiorul uzinei, dar ulterior angajaţii au ajuns la gardul societăţii pentru a sta de vorbă cu jurnaliştii, informează Mediafax.

Oamenii reclamă faptul că noul contract de muncă nu a fost întocmit aşa cum au dorit angajaţii, una dintre principalele lor cerinţe fiind mărirea lefurilor. De asemenea, în noul contract colectiv de muncă nu mai sunt stipulate primele de concediu şi sporurile. Dacia Mioveni are peste 13.000 de salariaţi. Ei cer să rămână în vigoare vechiul contract de muncă, ce expiră la 6 aprilie.

„Muncitorii din secţii au oprit lucrul, suntem nemulţumiţi de prevederile noului contract colectiv, care ar trebui semnat pe 31 martie“, a declarat un protestatar, care a precizat că angajaţii Dacia au cerut majorarea salariilor cu 25 la sută, însă patronatul a acceptat o creştere cu doar cinci la sută.

Anca Oreviceanu, directorul de comunicare al companiei Renault, a precizat, la Digi24, că la Dacia sunt negocieri în curs pentru contractul colectiv de muncă, existând şi revendicări legate de salarizare. „Cât sunt în curs, aşteptăm partenerul social la negocieri”, a spus oficialul. Anca Oreviceanu şi-a exprimat speranţa că protestele se vor opri cât mai repede, pentru că este în interesul companiei şi al angajaţilor. „Consecinţele vor putea fi evaluate după ce protestul se va încheia”, a punctat Anca Oreviceanu, la Digi 24.

Conducerea sindicatului Dacia nu a prezentat un punct de vedere, protestul fiind în desfăşurare.