Iaşiul, gazda primului târg de produse realizate de persoanele cu deficienţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhiva

Timp de două zile în luna decembrie ieşenii vor avea ocazia de a cumpăra obiecte de decor şi de artizanat realizate de persoanele cu deficienţe. Prima ediţie a Târgului Naţional al Unităţilor Protejate este organizată de fundaţia Alături de Voi şi va reuni reprezentanţi ai companiilor, ai mediului de afaceri şi ai organizaţiilor non-guvernamentale.

Până acum în jur de 100 de unităţi protejate, companii şi oameni de afaceri şi-au anunţat prezenţa la evenimentul care va avea loc în perioada 4-5 decembrie în incinta unuia dintre cele mai mari hoteluri din Iaşi. "Organizarea acestui târg este o premieră absolută în ţară. Facilităm în acest fel prezentarea produselor şi contactul între cei care practică economia socială. Unităţile protejate au facilităţi care pot fi valorificate", a spus Mihaela Munteanu, reprezentantul fundaţiei Alături de Voi.

Mai vezi:

Iaşi: Fundă umană gigant în faţa Palatului Culturii

Cu această ocazie vor fi amplasate şi 25 de standuri în incinta hotelului, unde ateliere protejate din întreaga ţară îşi vor expune produsele. De asemenea, va fi realizat şi primul catalog al unităţilor protejate din România. "Intenţionăm să realizăm şi 1.000 de cataloage pe care să le trimitem prin poştă ieşenilor, pentru ca membrii comunităţii să vadă ce pot face şi persoanele cu deficienţe", a completat Munteanu.

În Iaşi activează şapte astfel de unităţi protejate, companii în cadrul cărora lucrează numai angajaţi cu deficienţe. Util Deco, atelierul fundaţiei Alături de Voi, este unul dintre cele mai reprezentative, produsele realizate de tinerii cu deficienţe putând fi achiziţionate inclusiv online

Mai multe pentru tine:
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol şi viticol. „Vor beneficia de 11,5 milioane EUR”,
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”