Iaşi: Fetiţă de 4 ani care traversa neregulamentar, lovită de maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Neatenţia din partea pietonilor dar şi şoferilor le-a dat bătăi de cap oamenilor legii. O minoră lăsată nesupravegheată a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost accidentată în timp ce traversa un drum judeţea, iar un bărbat a intrat cu maşina într-un stâlp de beton, din cauza vitezei.

Mihai A. (43 de ani), din localitatea Deleni, mergea dinspre Hârlău, către satul Poiana. La un moment dat, bărbatul a lovit cu maşina o fetiţă de 4 ani, lăsată nesupravegheată, care încerca să traverseze strada printr-un loc nepermis.

Citeşte şi: Iaşi: Accident tragic la calea ferată, lângă Paşcani: patru morţi într-o maşină lovită de rapidul Bucureşti- Suceava(Update)

Tot neatenţia a făcut o victimă şi în Iaşi. O femeie în vârstă de 61 de ani, care traversa prin loc nepermis strada Hatman Şendrea, a fst lovită de autoturismul condus de Benone P. (33 ani). Şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

A dat piept cu stâlpul de beton

Un bărbat de 54 de ani, din localitatea Ciurea, a fost la un pas de producerea unei tragedii. În timp ce conducea o maşină pe DJ 248A, dinspre Lunca Cetăţuii spre Dumbrava, din cauza vitezei, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit cu maşina de  un pilon de beton, aflat la marginea părţii carosabile.

Tania S., de 49 ani,  pasageră în maşina-ghiulea, a fost rănită uşor, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.