De ce nu poate fi construit încă un nod rutier pe Autostrada Deva – Orăştie, investiţie cerută de autorităţile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Construcţia unui nod rutier la Sântuhalm, pe tronsonul Deva – Orăştie al Autostrăzii A1, nu este posibilă, deocamdată, a informat vicepremierul Sevil Shhaideh, prezent la Deva. În ultimii trei ani, reprezentanţii administraţiilor din judeţ au făcut mai multe demersuri pentru un astfel de proiect, pe care l-au considerat menit să faciliteze Devei şi Hunedoarei accesul la autostrada A1.

Autorităţile locale din Deva şi Hunedoara şi parlamentarii hunedoreni au adresat în ultimii trei ani mai multe memorii preşedintelui României, Guvernului României şi fostei Companii Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţioanle din România, în care le-au solicitat să se implice în realizarea unui nod rutier care să lege municipiile Deva şi Hunedoara la Autostrada A1.

„Considerăm că este de strictă necesitate realizarea unui nod rutier de acces şi descărcare a traficului aferent autostrăzii în zona localităţii Sântuhalm, pentru a evita izolarea unor importante comunităţi şi zone de importanţă regională, atât din punct de vedere economic, cât şi al turismului de masă”, se arăta într-una dintre scrisorile deschise, adresate în 2015, de primăriile Deva şi Hunedoara, autorităţilor statului român.

Doar după finalizarea proiectului UE

Demersul a fost readus recent în discuţie, însă, potrivit vicepremierului Sevil Shhaideh, construirea unui nod rutier la Sântuhalm nu este posibilă în viitorul apropiat. „Aş vrea să ţineţi cont că realizarea autostrăzii este un proiect pe fonduri europene. Modificările traseelor proiectului, în această fază, înainte de finalizarea proiectului, pot conduce la pierderea întregii finanţări. Descărcări sau alte lucrări de artă pot fi realizate şi după ce finalizăm proiectele. Din câte am văzut, când am ieşit de pe autostradă prin nodul de la  Şoimuş, Deva nu este izolată de accesul la autostradă. În ce priveşte municipiul Hunedoara, hadeţi să finalizăm autostrada şi vom continua apoi şi cu lucrările de artă”, a declarat, joi, la Deva, vicepremierul Sevil Shhaideh.

Distanţa din municipiul Deva la intrarea nodul rutier de la Şoimuş este de aproximativ şase kilometri, iar faţă de intrarea pe autostradă de la Simeria Veche, de circa 10 kilometri. Din Hunedoara până la intrarea pe A1 din Şoimuş, distanţa este de 20 de kilometri, aceeaşi ca până la intrarea pe A1 de la Simeria Veche. Un nod rutier înfiinţat la Sântuhalm, între Deva şi Hunedoara, ar implica şi ridicarea unui pod peste râul Mureş, susţin specialiştii, iar distanţele dintre municipii şi noul nod ar rămâne aproape aceleaşi.   

La Şoimuş, unde va amenajată descărcarea de pe viitoarea Autostradă Lugoj – Deva, va fi construit un pod şi şase kilometri de drum, iar un drum judeţean pe o porţiune de aproximativ 15 kilometri va trebui lărgit la patru benzi şi modernizat. Costurile investiţiei au fost estimate iniţial, potrivit unui proiect anunţat în 2014 de reprezentanţii Ministerului Transporturilor, la cinci milioane de euro.


Vă recomandăm şi:

Telenovela peşterii cu trei lilieci care a întârziat cu aproape doi ani construcţia unui sector din Autostrada Lugoj - Deva

La peste doi ani de la semnalarea, pe traseul viitoarei autostrăzi Lugoj – Deva, a unei peşteri în care ar fi existat lilieci protejaţi, lucrările blocate în zonă pot fi reluate. Din cauza grotei care a stârnit numeroase controverse  şi a unui cimitir neautorizat, constructorii au pierdut autorizaţia de mediu pe un un sector al viitoarei autostrăzi.

Explicaţii pentru mizeria din refugiile Autostrăzii A1: o firmă specializată va prelua salubrizarea spaţiilor de servicii

Serviciul de ordine şi curăţenie din refugiile Autostrăzii A1 Cunţa – Şoimuş, unde sâmbătă zona din faţa grupurilor sanitare era sufocată de gunoaie, sunt asigurate în regie proprie, de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, până când contractul va fi preluat de o firmă specializată de curăţenie.

VIDEO Autostrada Vestului, încă un an complet sterp. Istoria celor 0 kilometri daţi în folosinţă şi lungul şir de rateuri

Niciun kilometru din Autostrada Lugoj – Deva, al cărui termen de finalizare a fost stabilit, iniţial, în 27 mai 2016, n-a fost dat în folosinţă în acest an. Lucrările la autostradă au demarat la sfârşitul anului 2013, dar problemele tehnice şi un lung şir de ghinioane au condus la întârzierea proiectului.

Autostrada Deva – Lugoj va fi realizată integral până la sfârşitul anului 2017, potrivit celor mai optimiste planuri

Abia la sfârşitul anului viitor şoferii vor putea folosi integral autostrada Lugoj – Deva, în lungime totală de circa 100 de kilometri, potrivit celor mai recente informaţii oferite de directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Cătălin Homor.