O angajată a Primăriei Galaţi nu poate să justifice venituri în sumă de peste 18.000 de euro. Sunt suspiciuni de fapte ilegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Galaţi. Foto: Arhivă

Concluzia fost formulată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care a descoperit că în anul 2006, Regoreta Obreja, anagajată a Primăriei Galaţi în cadrul departamentului Buget-Finanţe, a dobândit o avere cu 18.371 de euro mai mare decât veniturile realizate. A fost sesizată Justiţia, în vederea continuării cercetărilor. Primăria Galaţi: "Respectăm prezumţia de nevinovăţie".

O angajată a Primăriei Galaţi are probleme serioase în a demonstra provenienţa averii. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 64.750,76 Lei (aproximativ 18.371,62 de euro), între averea dobânditã şi veniturile realizate de către Regoreta Obreja, inspector în cadrul departamentului Buget-Finanţe din Primăria municipiului Galaţi.

Potrivit ANI, veniturile presuspus ilicite se referă la anul 2006, în ceilalţi ani nefiind descoperite inadverdenţe între veniturile şi cheltuielile persoanei în cauză.

Având în vedere cele constatate, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Galaţi, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificãrile patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Regoreta Obreja, în anul 2006.

„Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Regoreta Obreja nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere”, a mai precizat ANI.

Primăria Galaţi: "Respectăm prezumţia de nevinovăţie"

Primăria municipiului Galaţi a făcut următoarele precizări cu privire la cazul semnalat de ANI:

"În anul 2011, Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Primăriei municipiului Galaţi informaţii şi documente referitoare la funcţionarul public respectiv. Au fost transmise ANI copii după declaraţiile de avere ale persoanei vizate din perioada 2003 – 2011, copii după cartea de muncă şi decizia de numire în funcţia publică, copii după documentele ce atestă veniturile realizate de funcţionarul public în perioada 2003 – 2011, precum şi date despre soţ/copii.

Din acel moment, ANI nu a mai comunicat Primăriei municipiului Galaţi nici un fel de date sau precizări cu privire la suspiciunile pe care le avea sau la ancheta pe care a derulat-o. Informaţia privind faptul că respectivul funcţionar public din cadrul Primăriei Galaţi face obiectul unei anchete ANI a ajuns la cunoştinţa noastră prin intermediul paginii oficiale de web a instituţiei respective.

Înţelegem că ancheta va fi continuată de comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Galaţi, care va trebui să cerceteze modificările patrimoniale apărute şi veniturile realizate de funcţionarul public în anul 2006.

Până când instanţa de judecată va pronunţa o hotărâre definitivă şi irevocabilă, înţelegem să respectăm principiul fundamental privind prezumţia de nevinovăţie a funcţionarului public vizat. După pronunţarea instanţei, vom aplica întocmai prevederile sentinţei judecătoreşti".

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”