Piţurcă se gândeşte la cupele europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul Universităţii Craiova, Alexandru Piţurcă, speră ca din noul sezon echipa sa să se alăture celorlate grupări din provincie care domină campionatul în dauna granzilor din Capitală.

Piţurcă junior aşteaptă însă să afle numele viitorului antrenor al Ştiinţei şi obiectivele impuse de club.

Sperăm să se regleze toate problemele, să aflăm numele noului antrenor şi care vor fi obiectivele echipei. În noul sezon este important să nu mai avem emoţii cu retrogradarea şi să reuşim să ne clasăm pe un loc de Europa League. Sperăm ca provincia să facă în continuare legea în Liga I şi să se înscrie şi Craiova în lupta pentru locurile fruntaşe“, a spus Alex Piţurcă la vizita medicală, atacantul mai menţionând că nu are nicio preferinţă în ceea ce priveşte viitorul antrenor.

De la suporteri ne aşteptăm să fie alături de noi cum au fost şi până acum. Vom juca tot la Severin, unde ne-au primit foarte bine, dar normal ar fi fost să jucăm în Craiova, însă aceste lucruri ne depăşesc pe noi, jucătorii“, a mai spus Piţurcă junior.

Acesta i-a urat bun venit noului său coleg din ofensiva Craiovei: „Antchouet este binevenit, la fel ca orice jucător care are valoare şi ne poate ajuta. Îi va fi mai greu să se acomodeze, dar cu timpul o va face“.

La rândul său, Valerică Găman se gândeşte doar la sezonul viitor, care trebuie să fie obligatoriu mai bun. „Walter“ speră ca Iliev să joace în continuare la Universitatea, pentru că este „de mare ajutor echipei“ şi nu se duce cu gândul la naţionala mare, „acolo unde sunt jucători mai buni decât mine“.

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Privilegiu, nu obligație. Cum se construiește relația copiilor cu bunicii. „Un adolescent care-ți apasă butoanele îți face o favoare”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Consilierul lui Bolojan, despre demisia premierului: „Dacă nu va avea susținere, va pleca”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești