Craiova: Andrei Prepeliţă scapă repede de gripă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a ratat meciul cu CFR Cluj din cauza unei răceli, mijlocaşul Universităţii Craiova, Andrei Prepeliţă, se simţea astăzi mai bine.

Fotbalistul de 24 de ani îşi aniversează astăzi ziua onomastică şi tot ceea ce-şi doreşte este să fie sănătos. „Asta e cel mai important, să ai sănătate, pentru că în rest le poţi face pe toate“, a afirmat Prepeliţă.

Acesta a mai precizat că a fost ţinut pe bară la meciul cu CFR Cluj de o răceală, dar că va scăpa repede de ea. „Sunt încă răcit, dar sunt spre bine. Urmez tratamentul dat de medic şi văd că începe să dea roade. Mă simt din ce în ce mai bine. Nu este vorba de gripă, Doamne fereşte, ci de o simplă răceală“, a adăugat Andrei Prepeliţă.

Mijlocaşul Ştiinţei a refuzat să vorbească despre situaţia de la echipă, pentru că nu-i permit clauzele din contract, şi a precizat că nu ştie dacă va face mâine deplasarea la Severin, pentru amicalul cu FC Drobeta, programat de la ora 13.00. „Nu mi-a zis nimeni nimic până acum de asta. Nu am vorbit cu «Geană» (Eugen Neagoe - n.r.), nu ştiu ce să spun“, a precizat Prepeliţă, care are şanse mari să se refacă până la ora derbiului cu Steaua, din următoarea rundă a Ligii I.

Mai multe pentru tine:
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol şi viticol. „Vor beneficia de 11,5 milioane EUR”,