Video România, piaţă de desfacere pentru peşte impropriu consumului. Peste 150 de percheziţii într-un dosar penal internaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi, având în vedere complexitatea cauzei, precum şi caracterul transfrontalier, cazul a fost deschis la nivelul EUROJUST, fiind efectuate anchete în Italia, Spania, Franţa, Ungaria şi Portugalia, coordonate direct de EUROJUST şi EUROPOL.

115 percheziţii au loc în dimineaţa zilei de marţi, 14 mai, la mai multe adrese din România, iar alte câteva zeci de percheziţii se desfăşoară în Italia, spania, Franţa şi Ungaria.

Poliţiştii au în vedere acţiunile infracţionale ale unui grup organizat, care se ocupă cu activităţi ilegale din domeniul pescuitului, achiziţiei, transportului şi comercializării peştelui impropriu consumului.

În România, poliţiştii pun în aplicare 115 astfel de mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Constanţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Argeş, Ilfov, Tulcea, Ploieşti, Braşov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu şi Maramureş. Alături de ei sunt şi reprezentanţi ai Poliţiei Naţionale din Spania.

La rândul lor, poliţiştii români participă la acţiunile similare care au loc pe teritoriul Italiei, Spaniei, Franţei şi Ungariei.

Cum acţiona grupul infracţional organizat

„Gruparea, formată din sute de persoane (români, francezi, italieni şi maghiari), ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peştelui, din afara ţării, pentru transportul acestuia şi, ulterior, pentru comercializarea lui în România.

Ea nu funcţiona după un sistem piramidal ci, dimpotrivă, acţiona pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcţie de obiectul de activitate (braconaj piscicol / transport marfă / comercializare etc.).

Produsele piscicole erau obţinute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei şi Franţei, unde pescuitul era interzis, peştele din acele zone fiind impropriu consumului.

Ulterior, cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată şi transportată fără a avea autorizaţie sanitar-veterinară, aşa cum impune legislaţia europeană şi română în domeniu.

Aducerea în România a peştelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziţii intracomunitare, prin intermediul unor societăţi româneşti cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înfiinţate pentru a servi activităţii infracţionale”m spun poliţiştii.



30 de tone de peşte, impropriu consumului, confiscate

30 de tone de peşte, impropriu consumului, a cărui valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 600.000 de lei, au fost blocate de către poliţişti pe piaţa românească.

Cu sprijinul Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a fost distrusă întreaga cantitate de peşte confiscată.

În cauză, a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, comercializare de produse alterate, evaziune fiscală, precum şi deţinere, transport şi comercializarea  fără documente legale a peştelui.

„Menţionăm că documentarea activităţii infracţionale s-a desfăşurat de către poliţişti din cadrul Direcţiei de Ordine Publică, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul A.N.A.F”, adaugă reprezentanţii Poliţiei.

Citeşte şi:

Moartea unei tinere de 28 de ani, învăluită în mister. A fost găsită pe bancheta unei maşini

Un an de la crima înfiorătoare din Vama Veche. Cum a ajuns criminalul-adolescent să fie lăsat liber opt ore zilnic

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol