FOTO Cum era promovată România în perioada interbelică: „Au avut în pavilionul lor tot ce-i poate interesa pe oameni ca să vie să-şi lase dolarii acolo“

Crestele Carpaţilor, meandrele Deltei Dunării sau Marea Neagră erau principalele destinaţii turistice cu care România îşi atrăgea turiştii şi în perioada interbelică.

Din anul 1867 şi până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, România a participat la 14 expoziţii universale şi internaţionale, iar în perioada interbelică la expoziţiile de la Barcelona, Bruxelles, Paris şi New York, scrie istoricul Claudiu Alexandru Vitanos în „Imaginea României prin turism, târguri şi expoziţii universale în perioada interbelică“

La expoziţia de la Barcelona, în 1929, pavilionul României promova  cultura şi economia naţională, ocazie cu care ţara noastră a repurtat un „succes îmbucurător, primind 211 diplome la 230 expozanţi. S-a realizat cea mai reală propagandă în favoarea ţării“.

Expoziţia Universală şi Internaţională de la Bruxelles din 1935 despre care s-a afirmat că inaugurează o nouă eră de artă, cultură şi civilizaţie universală, a fost vizitată de 20 de milioane de persoane. La inaugurarea oficială a pavilionului României, în faţa a 150 de invitaţi, Alexandru Tzigara-Samurcaş, comisar general, a vorbit despre rolul de reper cultural pe care îl avea Belgia, alături de Franţa, care, împreună, au influenţat dezvoltarea României în a doua jumătate a secolului XIX.

Pavilionul României cuprindea secţiunile artă veche, religioasă şi ţărănească, pictură, standul cărţii şi al Fundaţiilor Regale; economică: mostre agricole, forestiere, petroliere şi de servicii de transport, imagini (diapozitive) cu atracţii turistice.

După evaluarea exponatelor, România a primit, în total, 134 de diplome şi 130 de medalii. Presa a fost laudativă: „În România, tradiţia avea darul, neîntâlnit în prea multe locuri din lume, să fructifice prezentul“, scria „Vision Roumanies“.

Prima manifestare expoziţională de proporţii la care a participat România în perioada interbelică a fost Expoziţia Universală şi Internaţională de la Paris din anul 1937, pentru care au început pregătirile încă din anul 1934. Savantul Dimitrie Gusti, comisar general, avea un program clar de acţiune: „În concurenţa aprigă ce înseamnă Expoziţia Internaţională din Paris, România trebuie să se asigure că o ţară, aşa cum era în 1936, bogată, mare, unită, cu un popor ales şi plin de perspective strălucite pentru viitor, să impună stimă şi respect, în comparaţie cu celelalte pavilioane străine, mari şi mici“. 

Un rol deosebit în cadrul pregătirilor revenea Direcţiei Presei, care a tipărit lucrările ce abordau mai multe teme: continuitatea istorică a românilor, contribuţia românilor la dezvoltarea civilizaţiei mondiale, relevarea specificului diverselor regiuni ale României. La deschiderea Pavilionului României, la 26 iunie, a fost prezent şi Carol al II-lea.

Omul de afaceri J. Bata, după ce a vizitat toate pavilioanele expoziţiei, a apreciat în ziarul Zlin: „Românii au avut în pavilionul lor tot ce poate interesa pe oameni, ca să vie în ţara lor, şi să-şi lase acolo dolarii. Avem dreptul să invidiem pe alţii. Poate că constatarea aceasta nu va fi pe placul mândriei noastre, dar este adevărată“.

Peste 20 de milioane de vizitatori, în cele şapte luni cât a fost deschisă expoziţia, au putut admira concepţia expoziţională a ţării noastre. România a obţinut 236 de premii, ocupând locul 11 din 48 de state participante.

În 1939, România a participat la Expoziţia Internaţională de la New York: „Înfrăţirea lumii de mâine“, care, împreună cu Expoziţia Universală şi Internaţională de la Paris, din 1937, „au fost cele mai importante acţiuni de propagandă ale României Mari, prin amploarea şi sumele cheltuite“ .

Oficialităţile române, constatând că imaginea României în SUA, la nivelul opiniei publice, era incompletă, au decis promovarea unei ample propagande pentru corectarea şi completarea acestei imagini.

Din păcate, ca urmare a iminenţei izbucnirii războiului, doar 34 de state au participat la expoziţie. Pavilionul oficial, operă a arhitectului G.M. Cantacuzino, şi Casa României, opera arhitecţilor Octav şi Rica Doicescu, „Construite din ziduri de marmură, cu coloane, ferestre şi uşi ce păstrau totuşi caracteristica stilului naţional, au atras atenţia şi admiraţia vizitatorilor“. Cu această ocazie au fost promovate valorile culturale reprezentate de George Enescu, Constantin Brâncuşi, orchestra lui Fănică Luca, Grigoraş Dinicu, Maria Tănase.  

Imaginea României reflectată în presă suna astfel: „Belgia Orientului“, „Micul Paris“ sau „Parisul Orientului“. 

Coperţile revistei Oficiului Naţional de Turism publicate pe paginile de socializare ne arată o Românie ce punea accent pe tradiţii, pe frumuseţea munţilor şi pe splendoarea apelor.

ONT Carpaţi (Oficiul Naţional de Turism Carpaţi) a fost o companie hotelieră din România, înfiinţată în anul 1936 fiind iniţial o companie de stat. Ideea lui Emil Racoviţă de a se organiza o instituţie de stat a turismului s-a materializat în anul 1926 când s-a fondat Oficiul Naţional de Turism (ONT), însă abia la 4 ianuarie 1936, ONT a devenit organizaţie cu un statut bine definit.

În 1948, asociaţiile turistice au fost dizolvate, iar patrimoniul deţinut de ele a fost trecut în subordinea Oficiul Naţional de Turism.