Constanţa: UPDATE / Racheta Helen, pregătită de lansare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanţa: UPDATE / Racheta Helen, pregătită de lansare

Iniţiatorii ambiţiosului proiect încearcă să obţină imagini inedite din spaţiul cosmic până la sfârşitul acestui an. Racheta construită de români va fi lansată, cel mai devreme, săptămâna viitoare, în funcţie de condiţiile meteorologice.

Modulele rachetei spaţiale Helen, care va ajunge în cosmos, au fost urcate, ieri dimineaţă, pe nava 281. Racheta este construită de Asociaţia Română de Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA), din fonduri private, şi va fi lansată din Marea Neagră. „Cele trei trepte ale rachetei, plus întreg echipamentul de lansare, cântăresc trei tone. Racheta poate merge până la 80 de kilometri altitudine, fiind capabilă să ajungă în cosmos. Zborul este unul experimental pentru proiectul din cadrul Competiţiei Google Lunar X Prize“, a declarat Simona Popescu, PR-ul ARCA.

La bordul navei 281 au mai fost urcate un balon solar cu diametru de 90 de metri, capsule, echipamente electronice şi de monitorizare prin satelit.

Zbor supersonic

Zilele următoare, echipele ARCA şi cele ale marinei militare vor efectua ultimele antrenamente, care durează cinci zile. Racheta va fi lansată, cel mai devreme, la sfârşitul săptămânii viitoare, iar zborul va dura câteva minute, a mai spus Simona Popescu. Balonul solar, cel care va ridica racheta Helen, are nevoie de aproximativ patru ore pentru a se umfla şi a se înălţa, au explicat specialiştii ARCA. Apoi, capsula presurizată din interiorul rachetei va transmite imagini din spaţiul cosmic.

Premieră în largul mării

Racheta foloseşte drept combustibil apă oxigenată. „Racheta nu prezintă niciun pericol pentru navă, pentru manipulare la bord, pentru că foloseşte combustibil apă oxigenată. Este necesar ca alimentarea să se facă în apă, fiind astfel o premieră“, a spus Sorin Learschi.

În prima zi în care cerul va fi senin şi valurile vor fi mai mici de un metru, poate fi lansată racheta.

„Modulul este recuperabil, şase scafandri ai Marinei fiind pregătiţi în acest sens“, a declarat Sorin Learschi, comandantul grupului naval de sprijin. „Modulele vor ateriza tot în Marea Neagră, prin paraşutare“, a explicat Simona Popescu.

Obiectivul zborului este acela de a testa tehnologia pe Lună a vehiculului HAAS, care va avea un robot la bord, în cadrul Competiţiei Google Lunar X Prize.

Mai multe pentru tine:
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Puțini șoferi știu. Cu cât se poate depăși viteza legală fără sancțiuni
Bărbații care au resentimente față de soțiile lor obișnuiesc să facă aceste 11 lucruri acasă
Ce se întâmplă cu preotul homosexual de la Schitul Stânișoara care s-a filmat scandalos cu „iubi”. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților explică rolul lui în biserică
Adevărul despre întâlnirea dintre Regina Elisabeta și Donald Trump. Ce a gândit cu adevărat Regina despre președintele SUA
Divorț iminent pentru Prințul Harry? Presa speculează că Meghan Markle ar avea un copil din flori
Patru zodii sunt privilegiate de astre. Urmează o perioadă de aur, se anunță 23 de zile pline de reușite, iar totul se schimbă de pe 27 august
Rețeta de vinete murate a Ancăi Pandrea: „Iura m-a învățat!” Ingredientul secret și trucuri ca murăturile să nu facă floare
Pentagonul a împiedicat Ucraina să lanseze atacuri în interiorul Rusiei, cu scopul de a-l determina pe Putin să accepte negocieri de pace
Mai mulți turiști au fost nemulțumiți după ce au descoperit o taxă în plus pe bonul de la un restaurant din Italia. Pentru ce au plătit în plus
O descoperire rară care îi uimește pe arheologi: un pumnal vechi de 3500 de ani, găsit în inima Germaniei