Mureşan, evoluţie bună în victoria cu Luxemburg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul CFR-ului, Gabi Mureşan i-a pasat decisiv lui Mutu la primul gol al „tricolorilor“ şi a avut o prestaţie apreciată per ansamblu. Deşi a ratat o ocazie mare pe finalul meciului, „Papa“ s-a achitat bine de sarcini şi a contribuit la succesul naţionalei

Echipa naţională a României a obţinut în sfârşit o victorie în grupa D preliminară a Euro 2012. Tricolorii au învins cu 3-1 Luxemburg, o echipă de amatori care în multe momente a luptat de la egal la egal cu românii. Adrian Mutu a marcat de două ori, în minutele 24 şi 68, iar ultima reuşită i-a aparţinut lui Ianis Zicu (77).

Mutu a ajuns astfel la 31 de goluri marcate la echipa naţională, fiind la doar 4 reuşite distanţă de recordul lui Gică Hagi. El este al doilea marcator din istoria naţionalei, depăşindu-l pe Iuliu Bodola. La finalul partidei, fotbalistul Fiorentinei a strecurat o critică destul de acidă la adresa selecţionerului: „Este normal ca suporterii să ne conteste. E important să am şi eu mingi bune. În Bosnia nici nu ajungea mingea la mine, de-abia am atins-o. Nu am avut nicio tactică, nu am făcut decât să ne apărăm”, a spus Mutu la TVR.

Gabi Mureşan, „creierul“ limpede

Mijlocaşul lui CFR Cluj, care nu a fost băgat în seamă de Răzvan Lucescu în meciul pierdut în Bosnia, a fost integralist în partida cu luxemburghezii. Deşi este un fotbalist defensiv, rolul său fiind acela de a distruge acţiunile adversarilor, „Papa“ s-a remarcat şi prin precizia paselor către coechipierii din avanposturi.

La trei minute după ce oaspeţii au deschis scorul, Mureşan i-a trimis o pasă de 40 de metri lui Mutu, care a preluat excelent şi a înscris fără probleme.Apoi, pe lângă evoluţia bună ca „închizător“, clujeanul a mai trimis câteva servicii bune spre atacanţi, iar cu două minute înainte de final, după o combinaţie bună a „tricolorilor“, a scăpat în poziţie de unu la unu cu portarul Joubert, a şutat pe centru, iar „goal-keeperul“ a respins.

Lucescu e mândru: „Nici Franţa nu le-a dat 3 goluri”


Selecţionerul Răzvan Lucescu spune că evoluţia ezitantă a României în meciul de aseară e justificată, având în vedere că şi Franţa s-a chinuit cu Luxemburgul: „S-au făcut 5 puncte, am depăşit perioada în care am jucat meciurile foarte grele afară. De acum, jucăm acasă şi fiecare meci va fi decisiv. Vom avea câte o finală pe care trebuie să o câştigăm. Nu uitaţi că dintre toate echipele care au întâlnit Luxemburg, noi le-am dat trei goluri. Franţa s-a chinuit cu ei, Albania la fel.”. În urma rezultatului, România a adunat 5 puncte şi se află pe penultimul loc al grupei.

Mai multe pentru tine:
Ministrul de Externe s-a întâlnit cu şefii de misiune ai statelor UE acreditaţi la Bucureşti. Ce a spus Oana Ţoiu despre consolidarea securităţii pe Flancul Estic
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”