Şeful IPJ Călăraşi, inspectorul-şef Vasile Mărgineanu, la un pas de a-şi pierde funcţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, inspectorul-şef Vasile Mărgineanu, este la un pas de a-şi pierde scaunul, după ce Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat prefectului Emil Muşat, avizul pentru eliberarea din funcţie.

Adresa a sosit la Prefectura Călăraşi pe 16 decembrie şi s-a cerut avizul de eliberarea din funcţie. „Am semnat aceste documente la propunerea Consiliului de Disciplină, iar măsura de eliberarea din funcţie o dispune ministerul, dacă va considera necesar acest lucru“, a declarat Emil Muşat, prefectul judeţului Călăraşi. La Poliţie însă nu a ajuns nicio hârtie. Purtătorul de cuvânt al IPJ Călăraşi, Ramona Tudor a declarat că nu a fost nimeni înştiinţat de vreo eliberare din funcţie. „Ordinul ministrului nu a ajuns la noi. Deocamdată, domnul inspector-şef Mărgineanu este în concediu medical până pe 2 ianurie 2012. Comanda inspectoratului este asigurată de comisar-şef Nicolae Ion“, a precizat Ramona Tudor.
Se pare că eliberarea din funcţie are legătură cu neregulile descoperite în urma controlului efectuat în această toamnă la IPJ Călăraşi. Mai bine de o lună, angajaţi de la minister au verificat activitatea unităţii. Prefectul judeţului nu confirmă acest lucru, precizând că nu ştie care sunt motivele unei posibile eliberări din funcţie.