Buzău: Traficanţi de lemne, prinşi de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Buzău: Traficanţi de lemne, prinşi de poliţişti

Efective mărite de poliţişti şi inspectori de la Ocolul Silvic Buzău au descins aseară în localitatea Vipereşti pentru a-i surprinde în flagrant pe tăietorii ilegali de lemne dar şi pe transportatorii materialului lemnos, rezultat din tăierile ilegale.


Primii care au căzut în plasa oamenilor legii au fost doi localnici, unul de 19, iar celălalt de 24 de ani, care apucaseră să taie şapte arbori de salcâm şi gorun. Ambii s-au ales cu dosar penal, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul silvic.

Mai târziu, un alt localnic, de 31 de ani, a fost prins în pădure după ce doborâse la pământ zece arbori, pentru a-i valorifica ulterior.

Tot în zonă au mai fost prinşi doi ialomiţeni, unul de 16, iar celălalt de 24 de ani, în timp ce tăiau şi încărcau o salcie.

Mai multe pentru tine:
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Ouăle rezistă mult mai mult decât crezi în frigider, susțin experții. Care sunt semnele că s-au stricat și ar trebui aruncate
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla