Buzău: Cameramanul mort la Mihăileşti, hăituit de Fisc
0La şase ani după ce a murit în explozia de la Mihăileşti, statul îi cere cameramanului Ionuţ Barbu să-şi achite impozitul pe venit. Reprezentanţii Direcţiei de Finanţe Buzău recunosc că e anormală emiterea unei înştiinţări de plată la şase ani de la deces şi dau vina pe calculator.
Zilele trecute, ANAF a trimis prin poştă, pe adresa lui Ionuţ Barbu, cameramanul ucis pe data de 24 mai 2004, de explozia de la Mihăileşti, o înştiinţare de plată a impozitului pe venit.
Mama lui Ionuţ a fost
cea care i-a deschis poştaşului. Acesta i-a înmânat femeii scrisoarea,
vizibil jenat din cauza misiunii ingrate. „I-a spus că îi pare rău, dar are o scrisoare de la ANAF pe numele lui
Ionuţ. Pe plic era scris numele lui la destinatar iar în interior se
afla înştiinţarea despre restanţa acumulată la impozite pe veniturile
din 2008 şi 2009”, ne-a spus Liviu, fratele lui Ionuţ.
Calculatorul e de vină
Emiterea unei înştiinţări de plată pe numele unei persoane decedate,
după şase ani de la ştergerea sa din evidenţele populaţiei, este rar
întâlnită, după cum o spun chiar reprezentanţii Direcţiei Financiare.
„Cam doi ani durează până se şterg persoanele decedate din baza de
date, deoarece se comuncă greu cu evidenţa populaţiei, cu autorităţile
locale... Şase ani e cam mult”, ne-a declarat Rodica Mocanu, de la
Direcţia Finanţelor Publice Buzău.
Finanţiştii buzoieni spun însă că nu este vorba despre greşeala vreunui
funcţionar. „Toate somaţiile sunt generate automat, de calculator, din
baza de date din care probabil nu a fost şters. În 2004 avea o restanţă
la impozite pentru activitatea prestată şi în fiecare an acea sumă s-a
majorat cu 36%”, ne-a declarat Valentin Orşa, de la Administraţia
Financiară Buzău.
Familia lui Ionuţ s-a conformat în urmă cu două zile obligaţiei la plata impozitului datorat de Ionuţ. „Am fost la fisc, ne-a spus că este vorba despre o majorare a impozitului şi a trebuit să plătim peste 100 de lei”, ne-a declarat Liviu Barbu.
Până în 2004, cameramanul Ionuţ Barbu era, alături de Elena Popescu, corespondentul Antenei 1 în judeţul Buzău.
Cei doi tineri au murit în explozia de la Mihăileşti, alături de alte 16 persoane, printre care pompieri şi civili. Explozie a fost cauzată de accidentul unui camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu.