Buzău: Câinii fără stăpân, teroarea Spitalului Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maidanezii fac legea la intrarea în curtea spitalului

Buzoienii care sunt nevoiţi să tranziteze curtea Spitalului Judeţean trebuie să se înarmeze cu mult curaj pentru a fi scutiţi de o nouă plimbare la Secţia de Boli Infecţioase.

Cauza o reprezintă zecile de maidanezi care s-au adunat în ultimele luni în curtea unităţii spitaliceşti.

Şefii spitalului spun că sunt deja depăşiţi de stiuaţie şi că în ciuda eforturilor pe care le-au făcut nu pot scăpa de teroarea câinilor fără stăpân. „ Avem pacienţi care se plâng că aceşti câini îi mârâie şi câteodată chiar îi muşcă. Am încercat să-i alungăm, dar  se întorc pentru că simt mirosul de mâncare de la bucătărie. Primăria ar trebui să găsească o soluţie pentru că, în afară de turbare un câine vagabond este purtătorul a zeci de agenţi patogeni” , a declarat directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, medicul Dorel Nicolescu.

Aşa se face că maidanezii care vin din parcul Crâng şi din cartierul Micro 14 îi sperie cumplit pe buzoienii lipsiţi de apărare. „Îmi este frică de ei pentru că sunt periculoşi şi nu ştii când te muşcă. Am văzut cazuri când s-au repezit la copii. Primăria sau cine este responsabil ar trebui să-i ia şi să-i eutanasieze”, a declarat Chira Barbu de 57 de ani din Buzău.

Un alt buzoian se plânge că nu mai suportă să vadă maidanezi mai ales în curtea spitalului după ce s-a tratat anul trecut cu injecţii în urma unei muşcături. „ Nu mai suport să-i văd după ce anul trecut am fost muşcat. A trebuit să fac injecţii la Spitalul CFR. Să-i ia cineva şi să ne scape de ei”, ne-a spus Bogdan Sava de 25 de ani din Buzău

Câinii comunitari întâlnesc puţine obstacole în drumul lor către hrană, mai ales că acum se lucrează şi la gardul spitalului.

Mai multe pentru tine:
Angajații pot cere bani în plus pentru munca de noapte. Codul Muncii a fost modificat
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Cifrele oficiale cresc, dar veniturile resimțite nu țin pasul: „Salariul mediu nu reflectă realitatea românilor”