Cocoşul trădător care a dat satul pe mâna invadatorilor se împuşcă de Paşte la Apaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii sunt cei care duc astăzi mai departe tradiţia. FOTOServiciul de Cultură Tradiţională

Împuşcatul Cocoşului la Apaţa este o tradiţie prin care se pedepseştye cocoşul care i-a dat de gol pe localnici în timpul unei invazii a tătarilor.

Evenimentul care se respectă cu sfiinţenie de sute de ani este duminică la ora 14.00 la Apaţa. Se crede că originea obiceiului este legată de o legendă a locului din secolul al XIV-lea. În timpul unei invazii tătăreşti, populaţia s-a retras în cetate. Invadatorii au pustiit localitatea, dar la retragere au auzit un cântat de cocoş în cetate, locuitori refugiaţi fiind astfel descoperiţi. Cetatea a fost asediată, iar supravieţuitorii au hotărât drept pedeapsă, împuşcarea cocoşului care i-a trădat.  

Astăzi participanţii la acest obicei sunt copii, scopul sărbătorii fiind iniţierea tinerilor şi tragerea la ţintă, cu arbaleta, locul cocoşului viu fiind luat de unul desenat pe o ţintă dim lemn.

În fiecare an în ziua de Paşte, după ieşirea de la biserică întreaga comunitate maghiară participă la acest străvechi obicei. Alaiul însoţit de fanfară, porneşte de la o gazdă şi colindă uliţele satului, îndreptându-se spre un deal din afara localităţii unde are loc „judecata cocoşului“.