Braşov: 230 de copii vor concerta în Biserica Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: 230 de copii vor concerta în Biserica Neagră

Biserica Neagră va găzdui sâmbătă, de la ora 15.00 un concert extraordinar susţinut de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani.

Copiii vor fi acompaniaţi de Orchestra Operei Braşov, împreună oferindu-le braşovenilor un concert deosebit de muzică instrumentală şi corală.

Cei 230 de copii care vor oferi publicului braşovean o mare surpriză muzicală au participat, pe perioada 12-19 iulie, la o tabără de instruire organizată de Music Camp International. În cadrul proiectului, elevii au ocazia să participle la lecţiile de cor, cursuri de jocuri muzicale, ori cursuri intensive la sfârşitul cărora vor fi capabili să cânte la chitară, fluier sau instrumente de percuţie.     Toţi copiii din tabără participă, încă din 12 iulie, la şedinţele de cor. Cântecele pe care ei le învaţă sunt variate, de la piese ale marilor maeştri clasici Händel şi Mozart, interpretate în limba maternă a copiilor, până la Negro-Spirituals, cântate în limba engleză.

Sâmbătă, copiii vor interpreta 7-8 astfel de piese corale şi una instrumental, care va reuni copiii ce vor cânta la vioară, chitări, clopoţei şi fluiere. Connie Fortunato, fondatorul şi dirijorul Music Camp International doreşte să le ofere copiilor şi tinerilor, indiferent de mediul din care provin sau de talentul pe care îl demonstrează, o experienţă muzicală inedită. Taberele muzicale organizate de asociaţia nonprofit se desfăşoară în patru oraşe din România: Braşov, Bucureşti, Sibiu şi Cluj. Pe viitor, se doreşte crearea unui Centru Muzical de Excelenţă în care să înveţe şi mai mulţi copii.

Mai multe pentru tine:
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Un tren de „marfă militară” a deraiat în Leningrad, în urma unei explozii. Responsabili ar fi partizani pro-ucraineni
Ce alternativă propune vicepremierul Tanczos Barna la reforma administrativă a lui Bolojan: „Aceasta este provocarea cea mai mare”
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”