BRAILA: Dan Vartolomei - A pus monopol pe locul I in concursurile de aeromodelism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are 49 de ani şi vreo 40 i-a petrecut la Cercul de Aeromodelism din cadrul Palatului Copiilor şi Elevilor din Brăila.

PROFIL

Născut 28 august 1960
Profesie: aeromodelist
Studii: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
Familie: căsătorit, un copil

“Primul aeromodel, executat de mine de la prima schiţă la zborul inaugural, l-am făcut la 14 ani. Eram elev în clasa a VIII-a şi pentru că “învăţasem” bine meseria am rămas în continuare să ajut instructorul în activitate. Practic, mi s-a permis să mă bucur de pasiunea pe care o aveam vis a vis de aeromodelism, până când, prin transfer de generaţii am ajuns eu însumi instructor titular al acestui cerc tehnico aplicativ.”povesteşte Vartolomei.
Pe pereţi, numeroase machete aflate în stadii diferite de execuţie, cele finalizate fiind uşor de recunoscut, după medaliilele agăţate de fuselaj.

Machetele trebuie să aibă suflet!

“Asta este, suntem cei mai buni! În ultimii zece ani, am monopolizat locul I  în concursurile de machete la scară, zbor captiv! Cea mai mare bucurie a adversarilor este ocuparea locului II! Pentru ei face cât o victorie! Modelul care “bate” tot de 10 ani încoace, este un Junkers Ju 87 Stuka, celebru pentru activitatea sa", se mândreşte aeromodelistul. 

În pregătire se află acum o machetă a celebrului avion, în varianta cu radiocomandă. “Dacă vom avea documentaţia necesară îl vom vopsi aşa cum erau celebrele Stuka din Grupul 3 Bombardament în Picaj al Forţelor Aeriene Regale Române", a spus aeromodelistul.

Acum este vacanţă, dar Dan Vartolomei este de găsit de dimineaţa până seara, tot în atelierul cercului!
“Mă consider un fericit! Pentru că meseria mi-a permis să fiu aproape de hobby-ul de-o viaţă. Cred cu tărie un lucru: cei mai performanţi oameni sunt cei pentru care meseria se confundă cu pasiunea! Iar aeromodelele noastre sunt cele mai bune pentru că noi , aici la Brăila, le dăm viaţă, în sensul special al cuvântului. Da, le dăm suflet, sunt copiii noştri de care avem zilnic grijă!”
În plus, la cerc este mereu alături de copii, astfel că a descoperit într-un fel, elixirul tinereţii veşnice!

 Întrebări şi răspunsuri

Ce planuri de viitor aveţi?
D.V.  Un model cu reacţie al cărui motor este deja pus la punct. Este vorba despre un motor realizat cu forţe proprii în cadrul cercului. Un prim prototip a zburat deja, dar acum urmează...o copie a unui model, deocamdată secret.Sigur însă vă promit că va fi unul din reactoarele produse la IAR.Va fi un unicat în lumea modeliştilor.

Unde găseşti soluţiile simple în realizarea machetelor?
D.V.  Nu le găsesc eu. Eu gândesc prea complex, ca pentru vârsta mea. Dar vin ăştia micii cu nişte idei de te lasă mască. Aplicate, uneori duc la medalii.Întotdeauna, ideile simple sunt şi cele mai bune pentru că se ştie lucrurile complexe sunt cele care generează şi defectele complexe.

Ce-i place?
“În afară de modelism, drumeţiile , călătoriile, liniştea în natură dar şi să văd noi locuri, mereu altele!”. Îi plac călătoriile la pas făcute pe malul Dunării. Consideră că un brăilean care nu cunoşte malul dunârii cale de mers o zi în sus şi una în josul apei, nu este  de fapt brăilean.

Ce nu-i place?
Fotbalul, şi gălăgia care se face în jurul lui. De parcă celelate sporturi nu ar mai exista. În plus spectacolul oferit este prea jalnic. Nu suportă să se apuce de o treabă şi să nu o ducă la bun sfârşit. Şi nu-i pace lucrul făcut de mântuială, sub nicio formă.

Mai multe pentru tine:
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
O convorbire telefonică tensionată și un eluziv Premiu Nobel pentru Pace. Cum s-a destrămat relația dintre Trump și Modi
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Ce șanse mai are Ucraina să câștige războiul cu Rusia. Răspunsul categoric al unui general de intelligence militar