La vot, în 1800 – cum îşi plăteau românii dreptul la vot şi cum erau excluşi din viaţa politică cei care nu ştiau limba maghiară
0În urmă cu 150 de ani, românii din Transilvania aveau dreptul să voteze abia după plata impozitului pe venit, iar deputatul, de exemplu, putea fi ales cu un singur vot. Toate acestea se întâmplau în a doua jumătate a anilor 1800, pe când Transilvania se afla sub dominaţie ungară.
În a doua parte a anilor 1800, sistemul politic ce funcţiona în Transilvania aflată sub dominaţia Ungariei era astfel conceput încât să-i defavorizeze pe români şi să îi excludă din viaţa politică. În studiul „Practici electorale în zona Năsăudului 1869-1914”, istoricul Dorin Dologa ne arată cum stăteau lucrurile în Transilvania, când vine vorba despre sistemul electoral, în urmă cu 150 de ani.
Deşi pare greu de crezut, la mijlocul anilor 1800, votul era cenzitar, dreptul la alegere fiind condiţionat de plata unei sume de bani numită cens. Practic acest „cens” reprezenta impozitul pe venitul din exploatarea pământurilor avute în proprietate.
Românii plăteau un cens de 84 de florini, în timp ce în restul Ungariei această taxă nu trecea de 5 florini. Cei care aveau restanţe la plata acestei taxe îşi pierdeau dreptul de a vota.
Aceasta nu era singura limitare cel puţin aberantă impusă de Dieta Ungariei (parlamentul de atunci). Legea electorală stabilea ca o comună mică, ce avea mai puţin de 100 de case să fie reprezentată printr-un singur alegător, iar o comună mare ce număra peste 200 de case ca să fie reprezentată de doi alegători.
De asemenea, preoţii şi învăţătorii puteau fi înscrişi pe listele electorale numai dacă puteau dovedi că au avut o locuinţă stabilă şi că au plătit contribuţia în acelaşi loc cel puţin doi ani.
Românii care nu cunoşteau limba maghiară nu aveau dreptul să candideze
„În martie 1868 Comisia verificatoare a refuzat dreptul năsăudenilor de a trimite deputaţi în camera maghiară, pe motiv că nu există o lege care să le recunoască acest drept. Pentru ca cei 47.000 de locuitori ai districtului să nu rămână fără un reprezentant, a fost acceptat în mod provizoriu ca deputat căpitanul suprem al Districtului Năsăud, Alexandru Bohăţel, dar alegerea deputatului Grigore Moisil a fost respinsă, pe motiv că acesta ai fi primit instrucţiuni obligatorii de la alegători şi nu cunoştea limba maghiară, ceea ce ar fi fost ilegal. Participarea la viaţa politică era condiţionată de cunoaşterea limbii statului”, explică istoricul Dorin Dologa.
Cum se întâmplă şi acum, alegerile de deputaţi pentru parlamentul maghiar erau marcate de corupţie şi violenţă. Voturile alegătorilor erau cumpărate cu 5-10 florini. De exemplu, Guvernul Gyula Szapary, care a condus Ungaria în perioada 1890-1892 a cheltuit pentru câştigarea alegerilor nu mai puţin de 759.300 de florini. La alegerile din 1869, în Districtul Năsăud au fost aleşi, din cauza presiunilor, doi deputaţi cu numai trei voturi.
„Prin presiuni şi intimidarea alegătorilor, autorităţile reuşeau impunerea candidatului pe care îl doreau. Alegerile electorale din anul 1901 sunt emblematice pentru folosirea unor asemenea practici. Intensitatea presiuni oficialităţilor mergea de la recomandarea candidatului guvernamental, până la ameninţarea alegătorilor, pentru a vota în favoarea acestuia. Ordinele veneau de la cercurile politice guvernamentale”, completează istoricul.
Vă mai recomandăm:
Abia în perioada interbelică Bistriţa a avut parte de primul primar de etnie română, oraşul fiind condus până atunci de saşi. Corneliu Mureşan a fost un vizionar, amenajând canalizarea oraşului, iluminatul public, ştrandul municipal sau stadionul „Jean Pădureanu”.
Victor Moldovan a fost unul dintre cei mai longevivi deputaţi români din perioada interbelică, fiind primul reprezentant al bistriţenilor după Marea Unire. În memoriile sale, Moldovan vorbeşte despre ipocrizia şi corupţia care controlau clasa politică de la acea vreme, dar şi despre traseismul politic, el însuşi fiind un exemplu în acest sens.