FOTO Când handicapul sever se tratează cu artă şi agricultură ecologică

Centrul Lacrima adăposteşte 100 de copii şi adulţi cu handicap sever, cu  vârste cuprinse între trei ani şi 25. În ciuda faptului că cei mai mulţi dintre cei care primesc sprijinul centrului au o vârstă mentală ce nu depăşeşte 5-6 ani, din mâinile lor ies obiecte  deosebite, care le înseninează viaţa şi aşa întunecată de afecţiunile de care suferă.

Funcţionează în localitatea componentă Unirea, la doi paşi de municipiul Bistriţa, din 1995 şi a început cu o mână de oameni care tratau 20 de copii cu afecţiuni psihice şi fizice grave. Centrul Lacrima a ajuns să adăpostească în prezent 100 de copii şi tineri cu deficienţe moderate şi severe.

Tinerii, provin ba din familii, ba din centrele de plasament şi-şi petrec mai bine de jumătate de zi în compania personalului de la Centrul Lacrima. Majoritatea dintre ei la 20-25 de ani se comportă precum copiii de 4-5-6 ani.

Cazurile sunt dintre cele mai diverse, cele mai grave probleme apărând la copiii care  provin din centre de plasament. Mulţi dintre ei au învăţat în Centrul Lacrima cele mai elementare lucruri: să se îmbrace, să mănânce, să se spele pe dinţi.

Pe lângă lucrurile de bază, care de multe ori pornesc de la a sta pe scaun sau a ţine în mână o lingură, proces care poate dura şi o lună de zile, personalul centrului oferă tinerilor şi copiilor posibilitatea să se simtă utili în societate şi să se bucure de rodul muncii lor.

În acest sens, în centru au fost organizate pe lângă terapiile psihice şi fizice şi o serie de ateliere de confecţionare a lumânărilor, de pictură sau modelaj şi chiar şi de ţesătorie manuală. De asemenea, centrul pune la dispoziţia iubitorilor de natură şi o seră unde se cultivă fructe şi legume eco.

Deşi procesul este anevoios, durând chiar şi o lună de zile învăţarea unei singure etape din confecţionarea unui lucru, obiectele care ies din mâna copiilor şi tinerilor cu handicap sunt deosebite. Acestea au putut fi admirate la Târgul Cadourilor, de la Bistriţa, cumpărătorii arătându-se foarte surprinşi atunci când personalul centrului făcea cunoscute afecţiunile copiilor care se aflau în spatele obiectelor lucrate cu măiestrie.

Deşi afecţiunea de care suferă cântăreşte mult, genul acesta de activităţi le îmbunătăţeşte starea. Îi vedem cum se bucură enorm atunci când termină un lucruşor. Se simt utili, dispare sentimentul de povară, povestesc reprezentantele centrului.

Deşi pot fi întâlniţi copii şi tineri de toate vârstele până la 25 de ani, reprezentanţii centrului susţin că predomină adolescenţii de 14-15 ani şi băieţii. De asemenea, personalul centrului precizează că în ultimii ani tot mai mulţii copii sunt trimişi la centru, semn că numărul copiilor cu probleme creşte, iar vârstele la care sunt diagnosticaţi sunt tot mai fragede. Printre afecţiunile de care suferă se numără Sindromul Down sau autismul, combinate cu diferite grade de retard.

Paşii făcuţi de centrele de profil, anulaţi de spitalele în care ajung după 25 de ani

Legislaţia românească permite acestor tineri să rămână în astfel de centre de la diagnosticare şi până când împlinesc vârsta de 25 de ani. După ce împlinesc vârsta de 25 de ani aceştia se întorc fie în familie, fie ajung la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Orăşenesc Beclean, unde toţi paşi făcuţi de astfel de centre sunt de cele mai multe ori anulaţi.

Potrivit personalului Centrului Şcolar Lacrima, după ce tinerii pleacă nu se mai cunoaşte soarta lor, neexistând nici măcar un caz de tânăr care să fi reuşit să se integreze în societate după împlinirea vârstei de 25 de ani şi părăsirea centrului.

Acest lucru se întâmplă pentru că nu există nişte ateliere care să le permită să continue să muncească, să fie măcăr în parte independenţi şi să nu se simtă inutili. Acest gen de ateliere ar trebui, însă,  subvenţionate de stat, întrucât eventualele roade ale muncii lor nu ar permite o susţinere financiara a lor, asta pentru că volumul de muncă este mult redus.