Bistriţa: LA PAS PRIN VECHIUL BURG: Casa Argintarului, bijuteria burgului

În Casa Argintarului s-au şlefuit pe rând pocaluri şi bijuterii din metale preţioase, dar şi talente De-a lungul timpului, edificiul a suferit mai multe modificări, astfel încât, după ultima restaurare din 1969, a devenit ea însăşi o bijuterie, dar una arhitectonică.

Casa Argintarului a fost construită între anii 1560-1563 şi este una dintre cele mai frumoase case urbane din arhitectura în stil renascentist din Transilvania.  Portalul monumental o face remarcată şi îi domină parterul.  Se pare că ar fi fost construită de către Petrus da Lugano, italianul care avea să aducă Renaşterea la Bistriţa. „Modul de tratare a faţadelor şi tipologia ancadramentelor, care-şi găsesc similitudini în pietrăria Bisericii Evanghelice, argumentează implicarea lui Petrus da Lugano în proiectarea acesteia”, precizează istoricul de artă Vasile Duda.

De ce Casa Argintarului?

 „În ancadramentul ferestrei din dreapta a parterului apar două reliefuri reprezentând potire, ceea ce a determinat atribuirea clădirii unui meşter argintar. Asta, deşi traducerea exactă a denumirii din limba germană este Casa Aurarului. Această denumire de Casa Argintarului s-a încetăţenit, probabil, şi pentru că  mina de la Rodna era bogată în zăcământ de argint”, mai spune istoricul Vasile Duda.

De la atelier meşteşugăresc la şcoală de arte

Edificiul de pe Strada Dornei numărul 5 are o istorie lungă şi întortocheată, riscând chiar să dispară de tot.  În 1758 a ars, iar în 1939, a ajuns în pragul demolării. Numai intervenţia lui Nicolae Iorga pe lânga primaria oraşului i-a prelungit existenţa. După 1950, a devenit proprietate de stat, intrând în reparaţii generale, făcute după proiectele arhitectului-restaurator Ştefan Balş.

Artele şi-au găsit întodeauna loc sub acoperişul Casei Argintarului. În 1 lunie 1969, Casa Argintarului, devenită după restaurare o adevărată bijuterie arhitectonică, îşi inaugura destinaţia culturală cu o expoziţie de artă plastică. Mai apoi, până în anul 1986, imobilul a găzduit exponatele secţiei de istorie a Muzeului Judeţean.

Prin anii '90, imobilul a devenit locul în care se slefuiesc talente şi până astăzi  a rămas Şcoala Populară de Artă. Pe viitor, Casa Arginatarului are promisiuni măreţe.  Autorităţile locale vor să ceară finanţare europeană pentru a transforma clădirea într-un centru german.

Fişă tehnică
Perioda construcţiei: 1560-1563
Stil: Renaştere
Ultima renovare : 1950
Rol : Atelier Meşteşugăresc
Categorie : Monument de categoria A