Alba Iulia: Circulaţie blocată de nuntaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Circulaţie blocată de nuntaşi

Mai mult de 20 de persoane erau în această dimineaţă în vizorul poliţiştilor după ce în cursul după-amiezii de sâmbătă, circa 250 de nuntaşi au blocat circulaţia pe strada Dorin Pavel din Sebeş.

Conducerea Poliţiei Municipiului Sebeş s-a sesizat cu privire la ocuparea părţii carosabile, iar în scopul evitării producerii unor incidente între nuntaşi şi ceilalţi participanţi la trafic, a dispus măsuri de deviere a circulaţiei vehiculelor pe străzile laterale, pentru ambele sensuri de mers, pe o distanţă de circa 300 m. Ritualul de cerere în căsătorie a miresei a durat aproximativ o oră, după care circulaţia a fost reluată în condiţii normale. Până la ora 10.00 în această dimineaţă, poliţia a depistat peste 20 de persoane care au luat parte la acest ceremonial care a creat haos pe strazile Sebeşului.

Identificarea persoanelor care au cauzat haos pe străzile municipiului va duce la sancţiuni contravenţionale cuprinse între 200 şi 600 lei.