Timişoara: Pescarii au ocupat balta de la Sacoşu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care au avut parte de pradă fie au plătit peştele prins, fie i-au dat drumul înapoi în baltă.

Bănăţenii care au avut şi a treia zi de Paşte liberă şi care au vrut să se relaxeze în aer liber au mers la bălţile pline de peşte de la Sacoşu. Pentru o taxă de 15 lei, fiecare persoană a putut arunca într-una dintre bălţi două beţe ca să prindă un peşte de cel puţin un kilogram. Norocoşii puteau agăţa în cârlig şi exemplare de 15 kilograme.

„M-am trezit de la patru dimineaţa ca să ajung aici la baltă”, a spus Liviu Rogovan, din Văliug. „Am venit cu părintele din sat şi am prins deja peşti. Cel mai mare este un crap de două kilograme”, a spus un alt pescar, Cosmin Buboi, din Beregsău. Cei care au vrut să ducă peşte acasă au plătit între 10 şi 13 lei pentru un kilogram de peşte.