Ţăranii pot alege cum să le arate vaca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţia americană Heifer Project România a inaugurat un nou program pentru judeţele Cluj şi Sălaj. Fundaţia americană Heifer Project România a anunţat ieri că va distribui ţăranilor din judeţele Cluj şi Sălaj, 5.200 de doze de material seminal congelat.

Materialul provine de la tauri de mare valoare din rase de lapte şi carne, crescuţi în Târgu-Mureş. Ovidiu Spânu, director Heifer România, ne-a declarat că în premieră pentru România, fermierii vor putea alege materialul seminal.

„Dacă până în prezent, materialul seminal era ca o loterie, acum ţăranul poate alege performanţele animalelor, culoarea, soiul - de carne sau de lapte”. O doză valorează zece dolari, dar poate aduce fermierilor un plus de peste 1.000 de litri de lapte pe an.

Animale pentru comunităţi


În paralel, Heifer a început ieri un program prin care în comuna sălăjeană Măerişte vor fi distribuite 51 de vaci din rasă Bălţată Românească de mare productivitate, cu pedigree, din categoriile Record şi Elită.

Primii beneficiari vor dona la rândul lor altei familii primul născut femelă, fiind vorba în esenţă de un „micro-credit viu”, fără comisioane sau dobânzi.

Primele 17 vaci şi-au găsit ieri proprietarii. Mândrii nevoie mare, aceştia s-au declarat extrem de încântaţi de faptul că în sfârşit au şi ei în curte un asemenea animal. Şi nu de oricare, ci cu pedigree.

Veronica Breazdău are aproape 70 de ani şi e din Girtelecu Şimleului, comuna Măierişte. A avut norocul ca numele ei să fie tras la sorţi în momentul în care s-a auzit că în comună vor ajunge 17 vaci.

E tare mândră că are din nou un astfel de animal. Doar are şase nepoţi cărora le place laptele, nu glumă. „Mă bucur că avem din nou vacă.

Am avut şi în urmă cu câteva luni una, însă s-a îmbolnăvit şi a trebuit să renunţ la ea”, ne-a spus femeia. „Mă bucur că vom avea din nou lapte”, ne-a spus şi Silviu, unul dintre nepoţii Veronicăi, în vârstă de 12 ani.

Lapte pentru copii

Şi familia Sălăjean din Giurtelec a primit o vacă. Şi, spre deosebire de Veronica Breazdău, au fost aleşi fără tragere la sorţi. Oamenii din sat au hotărât că această familie are mai mare nevoie de vacă. Doar sunt trei copii mici, cu vârste între cinci şi zece ani.

„Am mai avut vacă, dar s-a îmbolnăvit şi am dat-o. Iar din salariul meu de 500 de lei nu ne-am permis să ne mai cumpărăm una. Şi soţul e bolnav, aşa că, animalul e tare binevenit în curtea noastră, mai ales că celor trei copii tare le mai place laptele”, ne-a declarat Elena Sălăjean.

17 ani de proiecte în România

Heifer Project România, alături de Fundaţia AGAPIS Zalău şi Consiliul Local Măerişte au organizat ieri, în centrul satului Măierişte, festivitatea oficială de lansare a proiectului, care are un buget de 250.000 de dolari.

Heifer Project România, operează în România de 17 ani proiecte sociale cu donaţii de animale din rase ameliorate, unor familii cu venituri mici.

Mai multe pentru tine:
Ucraina dezvoltă noi scuturi împotriva dronelor Shahed. Planul Kievului pentru a combate eficient roiurile de drone
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Cât rău face Rusia României și cât ne facem singuri din cauza propriilor vulnerabilități. Dezvăluirea incomodă a unui expert în securitate
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mineriada din septembrie 1991: lovitura de stat care a blocat reformarea României
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie