Şeful FMI: „Criza nu s-a terminat!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful FMI: „Criza nu s-a terminat!“

Dominique Strauss-Kahn, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), consideră că economia mondială a început să-şi revină vizibil, dar criza financiară nu se va termina decât odată cu scăderea ratei şomajului.

„Revenirea a început într-adevăr, ceea ce înseamnă că economia reîncepe să crească. Criza încă nu s-a terminat“, a declarat Dominique Strauss-Kahn (foto), directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), citat de AFP.

FMI a publicat astăzi noua prognoză de creştere mondială pentru 2010 şi a avertizat că redresarea va fi lentă în cea mai mare parte a regiunilor lumii, iar şomajul va continua să crească. Rata şomajului din Uniunea Europeanp a ajuns în luna august la 9,6%, faţă de 9,5% în iulie

În raportul privind perspectivele economice mondiale, economiştii FMI au îmbunătăţit prognoza de creştere a economiei mondiale la 3,1% în 2010, de la 2,5% cât estimau anterior. În acest an, FMI se aşteaptă ca economia mondială să treacă prin cea mai gravă perioadă de după al doilea război mondial, iar produsul intern brut (PIB) ar urma să scadă cu 1,1%. Efectele celei mai profunde recesiuni mondiale, care a început la finalul lui 2008, se vor resimţi multă vreme, avertizează FMI.

Referitor la ţara noastră, raportul FMI indică pentru acest an o scădere a economiei cu 8,5%, iar pentru anul viitor, o redresare a acesteiea cu 0,5%. Estimarea privind economia României a fost revizuită de la o proiecţie anterioară de comprimare a Produsului Intern Brut intern (PIB) cu 4,1% anul acesta, avansată în primăvara acestui an.

Totodată, FMI apreciază că rata medie a inflaţiei în România va fi de 5,5% anul acesta, urmând să coboare la 3,6% în 2010. Anul trecut, inflaţia medie s-a plasat la 7,8%.

Rata şomajului din UE a urcat în august la 9,1%

Rata şomajului din Uniunea Europeană (UE) a avansat în august cu 0,1 puncte procentuale faţă de iulie, până la 9,1%, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani şi cinci luni, în timp ce rata şomajului din zona euro a atins un vârf al ultimilor zece ani şi cinci luni, a anunţat, astăzi, Eurostat.
Astfel, rata şomajului din zona euro a ajuns în august la 9,6%, faţă de 9,5% în iulie.

Eurostat a calculat că numărul şomerilor din UE a depăşit 21,87 milioane de persoane în august, din care aproape 15,17 milioane erau din zona euro. Faţă de luna anterioară, numărul şomerilor a crescut cu 236.000 în UE şi cu 165.000 în zona euro.

Cele mai mici rate ale şomajului au fost înregistrate în august în Olanda (3,5%) şi Austria (4,7%), în timp ce ratele cele mai mari au fost raportate de Spania (18,9%) şi Letonia (18,3%).

România nu raportează date referitoare la evoluţia lunară a ratei şomajului după standardele Biroului Internaţional al Muncii (BIM), ci doar date trimestriale, ultimele fiind pentru al doilea trimestru din 2009, când rata şomajului a fost 6,4%. În august 2008, România avea o rată a şomajului de 5,8%, potrivit Eurostat.

Mai multe pentru tine:
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Statul român, despăgubit de una dintre cele mai mari companii de asigurări din Olanda. Suma primită pentru tezaurul furat
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Întrebat ce a mâncat la dineul de stat, Donald Trump a răspuns abrupt: ”Ce naiba ne-au servit ei acolo”. Cum s-a simțit în UK
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești