Românii au dat din buric la Tarkan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În sfârşit, după mai multe amânări care au exasperat publicul român dornic de ritmuri orientale, Tarkan a venit la Bucureşti. Fanii săi l-au primit cu entuziasm, dar şi el, ce-i drept, s-a

În sfârşit, după mai multe amânări care au exasperat publicul român dornic de ritmuri orientale, Tarkan a venit la Bucureşti. Fanii săi l-au primit cu entuziasm, dar şi el, ce-i drept, s-a comportat complet altfel decât alte vedete care simulează perfect că nu mai suportă "asediul" admiratorilor.
Concertul care a avut loc miercuri seara, la Sala Polivalentă, şi care face parte din turneul de promovare a albumului "Come closer", a fost aşteptat cu nerăbdare mai ales de cetăţenii români cu sânge turcesc, dar şi de cei care au lăsat ţara semilunei pentru a trăi, din motive de afaceri sau de studii, pe plaiuri mioritice.
Publicul lui Tarkan a fost, contrar ideilor preconcepute ale snobilor care se dau melomani, unul extrem de civilizat. Care, deşi era cu ochii pe ceas să vadă cât mai durează până intră în scenă eroul serii, a aplaudat politicos şi prestaţia trupei Blondy, care a evoluat în deschiderea concertului.
Tarkan a venit, a cântat şi a animat, mai mult decât ar fi crezut oricine că o poate face, o sală nejustificat de goală. Cei care aveau locuri pe scaune au preferat, la un moment dat, să renunţe la confort şi să coboare din tribune ca să danseze în faţa scenei. E drept că mulţi au făcut-o nu doar pentru că vroiau să se zbânţuie pe ritmuri turceşti, ci şi fiindcă Sala Polivalentă a fost complet lipsită de aer. Despre cel condiţionat, părea că nici nu s-a auzit să se fi inventat…
Pe toată durata concertului, Tarkan a schimbat mai multe ţinute, lucru imperios necesar în condiţiile în care la fiecare piesă el a dansat de a "rupt" scena… Alături de români, tinerii turci care trăiesc la Bucureşti au încins în faţa scenei o horă specifică ţării semilunei şi s-au bucurat din plin de fiecare moment al concertului conaţionalului lor de parcă erau singurii spectatori de la Polivalentă. Fanele românce au fost şi ele fericite, întâi pentru că idolul lor le-a trimis adesea sărutări, dar şi pentru că forţele de securitate de la CPI le-au înţeles patima şi s-au comportat admirabil faţă de încercările lor de "evadare" pe scenă…
Tarkan a fost generos şi cu bisurile, după cum amabil, zâmbitor şi plin de căldură a fost pe toată durata show-ului său care, totuşi, ar fi meritat o sală mai bună…
După concert, Tarkan a petrecut în clubul Maxx. În rest, vedeta din Turcia şi-a uimit echipa care l-a însoţit prin naturaleţe şi modestie. Marţi, Tarkan, iubita lui şi o parte din staff au ajuns la Castelul Bran, pentru că vedeta îşi exprimase dorinţa de a face o vizită în zona celebrului Dracula. Turul castelului a fost făcut, tarabele cu suveniruri au fost luate la bani mărunţi, s-au făcut fotografii şi, bineînţeles, a fost pregătit un prânz cu specific românesc. şi pentru că Tarkan nu concepe să mănânce decât alături de membrii trupei sale, a fost aranjată o masă ca de nuntă…
Tarkan este un tip special. O demonstrează comportamentul său, care nu e de vedetă, şi concepţiile sale: "În general, îmi place ca oamenii să fie sensibili, amuzanţi şi deştepţi. Îmi plac femeile care gândesc, care pot să aibă grijă de ele şi care nu au nevoie de un bărbat pentru a supravieţui", a mărturisit el într-un interviu acordat lui Ramon Cotizo de la InfoPro. şi pentru că a promis să revină, românii, dar mai ales româncele îl vor aştepta cu drag…

Mai multe pentru tine:
Istoria vilei cu turn în formă de minaret din Mamaia
Bijuteriile alese de Kate Middleton pentru funeraliile Ducesei de Kent au o semnificație sentimentală pentru familia regală
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Kate Middleton și Melania Trump, lecție de eleganță. Cine a strălucit mai mult la întâlnirea din Marea Britanie
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Filmul surprinzător care a ajuns pe locul 1 în topul Netflix, în luna septembrie. A fost filmat în România și are actori celebri de la Hollywood
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Ce asemănare există între Florin Piersic și regretatul actor Robert Redford. Dezvăluirea facută de Dan Negru: „Eu îi datorez lui Piersic depărtarea mea de...”
Cu cât s-au scumpit vacanțele românilor de sărbători? Cât a ajuns să coste un Revelion pe Valea Prahovei? Andreea Sandu: „Turismul românesc, sub așteptări”
Vine Trump, plânge cerul! Donald și Melania, primiți de Kate și William la Windsor, într-o atmosferă tensionată și ploioasă
Sebastian Burduja avertizează: vânzarea Napolact către Bonafarm amenință securitatea națională. „Trebuie analizată ca o potențială extensie a strategiei unui stat ale cărui politici au intrat frecvent în conflict cu interesele naționale”