Morti de sete pe malul Dunarii

O avea romanul multe nevoi, dar de o grija a scapat: nu-i mai trebuie pardesiu. Din palton, sare direct la pantaloni scurti si tricou. Pana sa apuce sa-si plateasca ultima intretinere, "de iarna",

O avea romanul multe nevoi, dar de o grija a scapat: nu-i mai trebuie pardesiu. Din palton, sare direct la pantaloni scurti si tricou. Pana sa apuce sa-si plateasca ultima intretinere, "de iarna", deja are nevoie de aer conditionat, acasa si la birou. Schimbarile vremii, vizibile nu doar din satelit, ci si pe strazi sau in parcuri, ar putea modifica in cativa ani manualele scolare. Ramane Romania o tara cu patru anotimpuri sau doar cu doua: iarna, vara? Nici nu are prea mare importanta. Grav este ca au inceput sa se faca simtite efectele iesirii din echilibrul in care se afla clima, la nivel global. Topirea ghetarilor, El Nino, care a devastat doua continente, Sahara in expansiune - erau interesante, jumatate de ora, cat dura Teleenciclopedia. Criza graului, provocata de seceta, ne va afecta insa un an intreg. Culturile, cand nu le arde soarele, le bombardeaza grindina. Recolte intregi sunt compromise: in 2002, nu au existat, practic, prune romanesti pe piata. Tornade ca aceea de la Facaeni i-au facut pe meteorologi sa caute un termen potrivit pentru fenomenele atmosferice in derulare. Ei le-au numit dramatice. Va dati seama cum le privesc oamenii implicati. Iar efectele se rasfrang asupra intregii economii: productii scazute in agricultura, solicitari de fonduri pentru sinistrati, un pret mai mare pentru energie, cand se golesc lacurile de acumulare s.a.m.d. Sigur, nu e vina noastra. Terra e mai calda cu 3 grade Celsius, in medie, un fenomen pe care nu-l prea poate controla nici omenirea intreaga. Ce putem face noi, aici, la Fierbinti? Pentru romani, seceta ramane principala amenintare. Incalzirea globului nu se produce uniform. In unele zone, topirea ghetarilor va aduce o vreme mai rece si apa in exces, altele vor cunoaste un climat din ce in ce mai arid. Spre deosebire de vestul Europei, care n-a avut niciodata probleme cu apa, aflandu-se sub influenta Atlanticului, Marea Neagra ne furnizeaza putine precipitatii. Chiar daca nu s-ar fi distrus reteaua de irigatii de dinainte de '89, exista riscul de a nu avea cu ce o alimenta. Cea mai buna solutie pentru a tempera excesele climaterice o constituie padurea. Arborii retin excesul de apa din zilele ploioase, prevenind inundatiile si elibereaza treptat umiditatea, racorind atmosfera si asigurand precipitatii, la vreme de arsita. Daca defrisarile de dupa '89 nici nu se compara cu cele din anii Sovromurilor, care au ras o treime din suprafata impadurita, ele au lovit in cateva puncte-cheie. Intai, s-au pus topoarele pe brazii din preajma asezarilor de la munte. Cum acestea sunt situate pe cursuri de apa, evident ca au urmat viituri in aval. Intre timp, se dadeau jos perdelele de protectie din Baragan si Moldova. Erau mici terenuri cu arbori plantati intre culturi, pentru a diminua forta vantului si a iriga natural, pornind de la constatarea ca un hectar de padure furnizeaza apa necesara pentru doua hectare de culturi agricole. Pagubele produse de seceta, vant si grindina sunt consecinta directa a defrisarilor de la campie. Nici orasele nu au scapat de furia topoarelor. Bucurestiul a pierdut jumatate din parcurile si padurile sale, cu modificari de microclimat evidente. Statisticile oficiale mai ascund inca un fenomen negativ. Stejarilor batrani, exportati pe banda rulanta, le-au luat locul puieti de juma' de metru inaltime. Pe hartie, padurea nu a disparut. In realitate, "acoperirea" ei s-a diminuat. Din fericire, distrugerea padurii a fost cat de cat franata. Lasand deoparte "sfanta proprietate privata", pe care o invocau unii deputati cu proprietati private in domeniu, guvernul a modificat legea care permitea celor ce detin paduri sa le taie dupa bunul plac. Cand vine vorba de poluare, conceptul de suveranitate nationala nu prea mai rezista in fata sanctiunilor internationale. Interesul public pentru protejarea mediului ar trebui, la randul lui, sa aiba prioritate. Taranii dintr-un sat afectat de furtuna vor ajutor de la guvern. Cand li se cer terenuri pe care sa se planteze, gratuit, perdele de protectie, fiecare arata spre hectarul vecinului. Planurile de prevenire a secetei in sud si sud-est sunt sortite esecului, atata vreme cat statul ar trebui sa cumpere pamant de la tarani, ca sa-i poata proteja pe ei de viituri si pe noi toti de seceta. La fel de greu merg lucrurile cu renaturarea cursurilor de apa secate in timpul socialismului. S-au construit case, s-au facut ferme pe terenurile "redate agriculturii". E drept ca nu prea produc, dar daca vreti sa faceti rezerve de apa pe pamanturile "noastre", trebuie sa le rascumparati, zic proprietarii. Cine sa le explice ca protejarea mediului nu reprezinta doar o sansa de supravietuire, ci si o formidabila afacere. De ce sa fie dezvoltat turismul ecologic doar la Bran, nu si in Calarasi, unde zeci de specii de pasari, unicat in Europa, asteapa sa fie fotografiate, contra cost? Poate si pentru ca, un deceniu, politicienii s-au luptat sa scoata bani din fiarele ruginite ale combinatelor metalurgice, au stors o industrie deja muribunda, in loc sa faca un cat de mic efort ca sa ajute natura sa renasca. Tarile de succes au stiut sa foloseasca pana si dezavantajele unui mediu ostil. Ar fi culmea ca tara pe unde cel mai mare fluviu al Europei parcurge cea mai mare distanta sa moara de sete.