Medicii de pe ambulanţă cer salarii mai mari în noua grilă de salarizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii de pe ambulanţă cer salarii mai mari în noua grilă de salarizare

Reprezentanţi cadrelor medicale de pe ambulanţă cer creşterea cu un coeficient a grilei de salarizare, precum şi acordarea tuturor drepturilor salariale, anunţă NewsIn.

"La întocmirea grilei de salarizare, noi nu am fost consultaţi şi considerăm că ambulanţierii se încadrează în această nouă grilă, sub un nivel decent de salarizare", a declarat vicepreşedintele Federaţiei "Ambulanţa", Ion Stoicescu.

Potrivit acestuia, în judeţe ca Botoşani, Vâlcea şi Suceava, o parte din personalul medical nu şi-a primit toate drepturile salariale.

Potrivit legii unitare de salarizare pentru care Executivul îţi va asuma răspunderea pe 15 septembrie, coeficientul maxim acordat medificilor este de 5,25 de salarii minime pe economie. Acesta a fost majorat de la 5,1, creşterea fiind, ca şi în cazul profesorilor, mai mică decât cea acordată miniştrilor, pentru care coeficientul au urcat de la 10,95 la 11,2.

Mai multe pentru tine:
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Pelerinajul Sfânta Parascheva 2025 începe azi: reguli, coadă, traseu, așteptare în timp real și Telefonul Pelerinului până pe 15 octombrie
„Boala mâinilor murdare” în România: o afecțiune în creștere, adesea asimptomatică la copiii sub 6 ani