Lupta de pe două fronturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicecampioana europeană la lupte, Estera Dobre, s-a născut într-o familie numeroasă, fiind al 10-lea copil din cei 17 fraţi.De la competiţiile sportive între fraţi până la lupta organizată din sală nu a mai fost decât un pas. Cu răbdare, Estera a urcat apoi pe podium la concursurile de lupte.

Are 22 de ani şi o voinţă de fier. În spatele Esterei Dobre, vicecampioana europenă la lupte, medalie pe care şi-a adjudecat-o la începutul acestei luni, se ascunde o poveste de viaţă, un exemplu de succes. Sportiva de 48 de kilograme s-a născut într-o familie numeroasă, fiind 17 fraţi.

„În familie s-a pus la fel de mult accentul pe şcoală şi pe muncă, iar de mici copii am învăţat să fim responsabili, pentru că tot timpul aveam grijă de fraţii mai mici. Niciunul dintre noi nu a fost răsfăţat iar asta ne-a ajutat enorm în viaţă. Ne-a făcut muncitori şi ambiţioşi”, îşi începe povestea Estera.

Astfel că primele competiţii pe care le-a disputat au fost acasă. „Fie că vorbim de viaţă în general, de sport sau muncă, toţi am vrut să ne realizăm şi să le demonstrăm părinţilor de ce suntem în stare. Unii au excelat în şcoală, alţii în afaceri, alţii în sport, de fiecare s-a ales ceva”, spune mândră luptătoarea.

Fiind evidente calităţile ei sportive, a fost curtată de mică de antrenorii de la mai multe discipline sportive, de la atletism la handbal şi evident, lupte. Doar că nu prea i-a luat în serios pe niciunii. S-a apucat de lupte la 15 ani, mult mai târziu decât multe dintre adversarele sale.

„Nu m-am apucat de lupte cu gândul la performanţă. Auzisem că e sportul la care se lucrează cel mai intens şi că se poate slăbi cu succes. Eu mă cam îngrăşasem şi de fapt, în primă fază, nu vroiam doar să slăbesc.

Dacă nu ar fi fost luptele, ar fi fost un alt sport individual. Pentru că îmi place să depind doar de mine însămi”, se confesează Estera, care dacă nu ar fi ales lupte s-ar fi dus la gimnastică.

Luptele, un fel de şah pe saltea

Însă, cu timpul a descoperit că acest sport i se potriveşte cel mai bine, chiar dacă i-a luat ceva timp să-l înţeleagă. ”E nevoie de forţă, de viteză, de tehnică, dar mai ales de inteligenţă! 80% este inteligenţă.

E un fel de şah pe saltea. Fiecare pas contează, fiecare fracţiune de secundă trebuie s-o exploatezi inteligent şi rapid, altfel n-ai nici o şansă. Chiar şi eu mă aşteptam mică fiind să fie un fel de tăvăleală. Departe de realitate acest gând”, mai spune sportiva. S-a apucat de lupte pe ascuns, fără ca părinţii ei să ştie. „

Mă echipam în baie, ca să nu afle nimeni. Doar că fiind bine clădită fizic şi învăţând foarte repede, am devenit campioană naţională după doar un an. În momentul în care ai mei au aflat eram deja la un nivel la care nu mai puteau spune nimic”, adaugă şăgalnic vicecampioana europeană, care a început să câştige primii bani din sport încă după primii ani, unii antrenori „mituind-o” să bată adversare mult mai grele.

Născută a doua oară

Aşa povesteşte Estera despre revenirea ei pe saltea după ce a suferit un accident la umăr, în 2007, fiind nevoie de patru şuruburi de titan pentru a fi pus la loc.

„După accidentare practic s-a născut o altă Estera. Atunci am învăţat cea mai importantă lecţie din sport şi viaţă. Lecţia răbdării şi a meticulozităţii. Progresele păreau să vină insuportabil de încet. S-a născut în mine un fel de răutate, o dorinţă de a răzbuna toate ghinioanele, toate insuccesele.

Am devenit o fanatică. Muncesc de multe ori în plus peste antrenamente, pentru că nu vreau altceva decât să devin cea mai bună”, spune strângând din dinţi Estera.

Vrea să se specializeze în nutriţionism

Toţi fraţii Esterei au terminat cel puţin liceul, iar alţii, şi o facultate. Aşa că nici luptătoarea noastră nu s-a lăsat mai prejos. Liceul cu specializarea filologie- istorie l-a făcut în Jimbolia, iar acum este la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.

A început-o la Deva şi în prezent o continuă la Sfântu - Gheorghe, acolo unde se şi antrenează. “Aş vrea să mă specializez în nutriţionism sau chinetoterapie.

Sunt discipline care îmi plac mult şi am citit despre ele mai multe cărţi”, ni se mai confesează vicecampioana europeană.