Fuziunea PNL-PD, în câteva personaje (II)
0Sebastian Lăzăroiu sociolog
câteva ori asupra fuziunii la începutul şi la sfârşitul anului 2005. La început era mai sceptic chiar şi în privinţa schimbării orientării politice a foştilor camarazi. La sfârşitul anului trecut, la bilanţul guvernării, a îndemnat PNL şi PD să demareze procesul de apropiere şi, dacă îmi amintesc bine, a fost aplaudat de sala plină cu simpatizanţi ai celor două formaţiuni. Trebuie spus şi că Traian Băsescu a fost, împreună cu Theodor Stolojan, artizanul Alianţei D.A. în 2003. Dacă în planul de atunci era prevăzută şi fuziunea dintre cele două partide peste un timp, acesta e mai mult un zvon, pentru că respectiva condiţie nu a fost inclusă în protocolul de funcţionare a alianţei. Emil Boc, preşedintele PD şi primarul de Cluj, declara anul trecut, prin toamnă, că subiectul fuziunii trebuie să revină în discuţie abia după ce alianţa va demonstra care sunt performanţele guvernării sale. Acum puţin timp, acelaşi Emil Boc, crede că fuziunea trebuie să se petreacă acum (în următoarele 6 luni), când cele două formaţiuni se află pe valul simpatiei populare, fiind mai puţin probabil că ea va avea loc atunci când erodarea la guvernare a celor două partide îşi va spune cuvântul. Emil Boc este un obişnuit al afirmaţiilor contradictorii în perioade scurte de timp. Este de bănuit că preşedintele PD se pronunţă asupra unor chestiuni, după care se gândeşte mai bine şi realizează că lucrurile stau exact invers. Sorin Frunzăverde este unul din liderii marcanţi ai PD, bănuit a fi iniţiatorul demersului fulgerător de schimbare a identităţii politice a democraţilor. În vara anului trecut, fără prea mare opoziţie internă, PD a hotărât să treacă de la social-democraţie la curentul popular. Frunzăverde a reuşit să impună în rândul colegilor proiectul popular, dar s-a arătat consecvent împotriva construcţiei unui nou partid prin topirea liberalilor şi democraţilor, optând pentru actuala variantă a alianţei. Nu a fost neapărat o argumentare a acestei opţiuni. Dar, cu siguranţă, domnul Frunzăverde are ceva în minte atunci când se opune şi probabil nu poate verbaliza. Radu Berceanu, un alt lider marcant al PD (probabil singurul cu o experienţă politică serioasă din actuala garnitură), dar marginalizat prim-secretar la Dolj, atrage atenţia că propunerea mai recentă a liberalilor conţine condiţii care seamănă mai degrabă cu o absorbţie. Or, PD nu se poate lăsa absorbit, spune Berceanu, pentru că ar fi pentru prima oară când un partid mic ar înghiţi un partid mare. Chestiunea cu partidul mic şi partidul mare e discutabilă, iar acest tip de discurs nu poate face bine în niciun fel fuziunii, de vreme ce democraţii oferă 1 la 1 ca pe o concesie fratelui mai mic, dar, paradoxal, mai consacrat. Berceanu uită că PNL a salvat PD din condiţia stagnării anilor 2001-2003. Uitarea nu face nici ea bine fuziunii. Chiar dacă putem uita 100 de ani de istorie, nu putem uita ultimii cinci ani de reaşezări pe scena politică. Cezar Preda, un lider mai nou, dar cu greutate în PD, oponent al moţiunii populare într-o anumită fază, declară că PD este acum cea mai importantă forţă politică a momentului şi ar trebui reanalizate consecinţele schimbării raportului de forţe în alianţă. Cu siguranţă, Preda ar fi avut dreptate dacă ar fi spus că preşedintele Traian Băsescu este cel mai important personaj al scenei politice din România, dar se pare că a preferat o formulă eufemistică, pentru a nu se spune că aduce elogii deşănţate şefului statului.