Fondurile de acţiuni au potenţial pe termen lung

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nivelul cotaţiilor bursiere rămâne atractiv pentru investitorii cu profil ridicat de risc Evoluţia Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a marcat, de la începutul anului, aşa cum era şi

Nivelul cotaţiilor bursiere rămâne atractiv pentru investitorii cu profil ridicat de risc

Evoluţia Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a marcat, de la începutul anului, aşa cum era şi firesc, evoluţia fondurilor de acţiuni cu plasamente pe aceasta piaţă. Deşi au înregistrat scăderi mai mici faţă de principalii indici bursieri, fondurile de acţiuni se menţin pe primele poziţii în industria fondurilor la capitolul pierderi. Potenţialul de creştere a cotaţiilor bursiere pe termen lung rămâne însă principalul argument în favoarea acestui tip de fonduri.

Pentru cinci din cele 14 fonduri de acţiuni, variaţia de la începutul lui 2008 indica o scădere de peste 20%, la jumătatea lunii martie. Chiar şi în aceste condiţii, managerii societăţilor de administrare nu consideră că se impune o schimbare majoră de strategie.

Mihail Ion, preşedintele Raiffeisen Asset Management, este de părere că administratorii fondurilor de investiţii trebuie să monitorizeze atent evoluţiile bursiere, dar şi evoluţia economiei globale. "Ţinând cont că piaţa se va menţine volatilă, nu ar fi indicată o acţiune majoră de investire sau de dezinvestire în momentul de faţă. În acelaşi timp, este important ca şi investitorii să aibă în vedere investirea pe termen lung", apreciază Mihail Ion.

În acelaşi timp, preşedintele Raiffeisen Asset Management consideră că administratorii trebuie să dezvolte şi produse mai conservatoare. Valoarea unităţii de fond a Raiffeisen România Acţiuni administrat de Raiffeisen Asset Management a pierdut în primele două luni şi jumătate din acest an peste 25%.

Cea mai mică scădere pentru fondurile administrate de Raiffeisen de la începutul anului a fost înregistrată de Raiffeisen Confort, fond care urmăreşte protecţia capitalului iniţial.

Lipsesc instrumentele financiare de protecţie

Pe locul secund în topul scăderilor se plasează Napoca, fond administrat de Globinvest, cu o depreciere de peste 22% a unităţii de fond. Reprezentanţii societăţii de administrare consideră că deprecierile ar fi putut fi evitate cu ajutorul unor instrumente financiare inexistente, încă, pe piaţa românească.

"În momentul de faţă nu se mai pot face multe lucruri pentru a contracara deprecierile cotaţiilor bursiere. Administratorii fondurilor de investiţii ar fi putut însă să evite o parte din scăderi dacă ar fi avut la dispoziţie instrumentele financiare potrivite. De exemplu, cu ajutorul contractelor de opţiuni se pot proteja portofoliile", este de părere Walter Blaj, director executiv SAI Globinvest Cluj.

Şi contractele futures pot proteja portofoliile, în cazul în care anticiparea investitorului este corectă. În condiţii normale, în perioada următoare sunt indicate poziţiile de cumpărare, consideră reprezentantul Globinvest.

Măsuri pe termen scurt, potenţial pe termen lung

Managerii fondurilor de acţiuni pot lua decizii pe termen scurt. "Pot reduce expunerea fondurilor pe pieţele de acţiuni, se pot orienta către acţiuni cu o volatilitate mai mică, respectiv o rezistenţă mai mare la crizele pieţelor de acţiuni sau se pot orienta către acţiunile societăţilor ce au capacitatea să treacă mai uşor sau chiar să beneficieze de aceste crize", consideră Florin Dolea, directorul Pioneer Asset Management.

În funcţie de strategia de investiţii a fondului respectiv, managerii îşi pot chiar acoperi o parte a riscului de piaţă. "Însa managerii ce urmăresc realizarea de randamente superioare pe termen lung se vor orienta cu precădere asupra oportunităţilor oferite de scăderea cotaţiilor acţiunilor şi realizarea de plasamente cu potenţial de creştere pe termen lung, şi vor fi preocupaţi într-o mai mică măsura de reducerea pierderilor pe termen scurt", explică Dolea.

În plus, prin acoperirea riscului de piaţă, managerii de fonduri reduc şansele acestor fonduri de a beneficia din plin de o eventuală revenire a cotaţiilor. La rândul său, Alexandru Dănilă, director general adjunct SAI Star Asset Management, consideră că este important ca investitorii să înţeleagă că investirea în acţiuni comportă şi riscuri.

"În momentul investirii în fondurile de acţiuni, administratorii atrag întotdeauna atenţia asupra riscurilor ce le comporta aceste instrumente şi recomandă un orizont de investire mai mare de unu-doi ani", spune Dănilă.
La rândul lor, administratorii Certinvest au decis, în această perioadă, reducerea expunerii la piaţa bursieră.

"Din punct de vedere al administrării fondurilor, am decis reducerea substanţială a expunerii la piaţa bursieră în această perioadă şi am luat poziţii de acoperire pe piaţa instrumentelor derivate, respectiv vânzarea de contracte futures. Aceste strategii încearcă să diminueze corelaţia între evoluţia unităţii de fond şi piaţă într-un moment cu volatilităţi extrem de ridicate", explică Răzvan Rusu, investment manager în cadrul Certinvest. Valoarea unităţii de fond a Intercapital, fondul de acţiuni administrat de Certinvest, a înregistrat de la începutul anului până la jumătatea lunii în curs o scădere de peste 17%.

Principalul argument în favoarea favoarea fondurilor de acţiuni rămâne potenţialul oferit de nivelul scăzut al acţiunilor din piaţă în momentul de faţă. "În ciuda perioadelor de scădere, performanţa istorică a fondurilor de acţiuni se situează peste cea a fondurilor de obligaţiuni sau mixte. Acest argument nu este însă de interes decât pentru acei investitori cu un profil de risc ridicat", consideră Florin Dolea.

Mai multe pentru tine:
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol şi viticol. „Vor beneficia de 11,5 milioane EUR”,
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!