„Divertis“ sau încotro va zbura dulcea pasăre a tinereţii?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă acceptăm ideea existenţei a două Românii, «Divertisul» întruchipa normalitatea, bunul - gust şi o veselie educată

Grupul “Divertis” este în pragul destrămării. Toţi membrii săi, cu excepţia nou-veniţilor pe care n-am apucat să-i cunosc, îmi sunt prieteni vechi şi dragi. Aşa vor rămâne pe vecie, chiar dacă unii dintre ei m-au dezamăgit în ultima vreme. Veţi înţelege de ce scriu acest comentariu cu un nod în gât. Criza “Divertişilor” – cea mai complicată din istoria lor – e cu atât mai dureroasă cu cât grupul realizase în ultimele sezoane spectacole bine închegate în spatele cărora se simţea o echipă experimentată în propagarea unui umor subtil şi excelent dozat. Dacă acceptăm ideea existenţei a două Românii, “Divertisul" întruchipa normalitatea, bunul gust şi o veselie educată. Posesorii (“posedaţii”?) celeilalte Românii se regăseau în “Vacanţa Mare”, în umorul gros, trivial, de chivuţe a căror locaţie preferată era marginea şanţului.

Pot susţine în deplină cunoştinţă de cauză că tensiunile din grup s-au apropiat în mai multe rânduri de punctul imploziei. Motivele erau cam întotdeauna aceleaşi: neveste, bani, puseuri de vedetism, anumite voci din grup, care, periodic, găseau de cuviinţă să-şi delimiteze teritorii altfel imaginare. O convieţuire de aproape 30 de ani nu putea fi ocolită de asemenea frecuşuri. Nu-i va fi fost defel simplu lui Toni Grecu, şeful grupului, să ţină în balanţă atâta volum de artisticitate febrilă. Cei 12 “granzi” ai “Divertis-ului" au intrat vijelios în lumea starurilor şi au impus cel mai solid “brand” din divertismentul românesc. Au ridiculizat “rating-urile" concurenţei. Schimbarea de climat se pare însă că i-a buimăcit pe câţiva dintre ei. Au intrat nepregătiţi într-un joc periculos. Statutul de vedetă, cu toate parşiveniile şi ipocriziile aferente, a aruncat în derizoriu coeziunea conservată atâta amar de vreme. Autoritatea dlui Grecu a devenit subiect de polemică internă. Proiectul “Divertis” s-a trezit interferat de proiecte paralele realizate de unii din membrii grupului. A început să bată vânt de secesionism. Laşităţi, trădări, duplicitarisme au urâţit atmosfera unui grup atacat profund de morbul dezbinării. Trecutul a fost renegat şi vrajba a făcut ţăndări liantul afectiv ce menţinuse stabilitatea grupului. Prietenii de zeci de ani au fost fisurate sau chiar zdrobite. Cine are dreptate? Toţi şi niciunul. Toni Grecu a părăsit, aparent cu titlu temporar, “Divertisul" invocând diplomatic “motive personale”. Întrevăd speranţe minime de revenire a dlui Grecu în acest “Divertis”. Poate că ruptura tot s-ar fi produs cândva. Vremea aceea a venit şi noua ordine din “Divertis” a trecut la acţiune. “The show must go on”. În ceea ce mă priveşte, voi rămâne cu imaginea “Divertisului" meu: acela vegheat, îngereşte, de dulcea pasăre a tinereţii.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Estonia cere activarea articolului 4 din Tratatul NATO în urma incursiunii rusești. Este a doua oară într-o săptămână
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Persoanele care donează celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani, anunță președintele CNAS
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”