Descentralizarea învăţământului preuniversitar se va termina în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat, prin memorandum, la sfârşitul lunii decembrie 2005, strategia de descentralizare a învăţământului preuniversitar. În acest moment, descentralizarea se pilotează în 50 de

Guvernul a aprobat, prin memorandum, la sfârşitul lunii decembrie 2005, strategia de descentralizare a învăţământului preuniversitar. În acest moment, descentralizarea se pilotează în 50 de unităţi de învăţământ din 3 din cele 8 judeţe-pilot: Dolj, Iaşi şi Harghita.
Perioada 2005-2006 reprezintă etapa administrativă a acestui proces, în care se vor înfiinţa consiliile de administraţie care vor selecta şi angaja directorul de şcoală. 2007-2008 este etapa iniţială a procesului. Descentralizarea experimentată în cele 50 de şcoli selectate va fi aplicată în toate şcolile din judeţele-pilot, urmând să se extindă la nivel naţional, în etapa finală, 2009-2010. Planurile-cadru şi programele şcolare pentru disciplinele din trunchiul comun vor fi elaborate de Consiliul Naţional pentru Curriculum. Pentru învăţământul profesional şi tehnic, aceste atribuţii revin Centrului Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic. Curriculumul la decizia şcolii va fi reglementat, iar programa şcolară se va elabora la nivelul şcolii şi va fi avizată de consiliul de administraţie. Examenele pentru ocuparea posturilor didactice vor fi organizate de fiecare şcoală în parte. Salariile profesorilor vor fi stabilite tot la nivelul şcolii. Salarizarea se va face şi în funcţie de performanţe. Directorul şcolii va fi numit de consiliul local, la propunerea consiliului de administraţie. şcoala va fi condusă de un consiliu de administraţie care va avea următoarea componenţă: 50% reprezentanţi ai şcolii, numiţi de consiliul profesoral şi 50% reprezentanţi ai administraţiei locale, părinţi, agenţi economici şi reprezentanţi ai altor instituţii ale comunităţii locale. Finanţarea educaţiei oferite de şcoli nu se va mai face pe capitole tradiţionale (personal, manuale, reparaţii etc.), ci va fi o finanţare globală, pe cap de elev, o şcoală primind bani în funcţie de numărul de elevi pe care îi are. şcoala "A" absoarbe şcoala "B" dacă aceasta din urmă nu oferă calitate. O şcoală va avea cel puţin 200 de elevi. şcolile cu elevi puţini se vor uni într-una singură, dar cu mai multe locaţii. Finanţarea învăţământului preuniversitar se va realiza, în principal, din patru surse: bugetul de stat, bugetul consiliului judeţean, bugetul consiliului local şi veniturile proprii ale unităţilor de învăţământ.

Mai multe pentru tine:
Catherine Zeta-Jones, pusă la zid din cauza unui comentariu deplasat despre un băiat de 12 ani
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Primii pași spre reconciliere! Cum a decurs întâlnirea istorică de 55 de minute dintre Prințul Harry și Regele Charles, tatăl lui
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Singurul dictator sovietic înlăturat din funcție: «Hrușciov a demascat cultul lui Stalin după moartea lui, iar noi demascăm cultul lui Hrușciov cu el în viață»
Șeful Comisiei de Apărare conduce un Mercedes de 140.000 de euro, cumpărat de un magazin sătesc. Nu este trecut în declarația de avere
William își regretă marea slăbiciune și speră din tot sufletul ca cei trei copii ai lui să n-o moștenească
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?