CSM trage de urechi politia din Harghita

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) transeaza scandalul dintre reprezentanti ai IPJ Harghita si magistratii harghiteni. Solicitat de Asociatia Magistratilor din Romania (AMR), dar si de

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) transeaza scandalul dintre reprezentanti ai IPJ Harghita si magistratii harghiteni. Solicitat de Asociatia Magistratilor din Romania (AMR), dar si de judecatorii din Miercurea-Ciuc sa se pronunte in legatura cu atitudinea sefului Politiei judetene Harghita, care a criticat hotararile unor magistrati din Justitia locala, CSM a pus ieri verdictul. Printr-un comunicat de presa, CSM sustine ca imaginea Justitiei harghitene a fost lezata de Politia locala si isi exprima ingrijorarea fata de asemenea atitudini, avertizand ca legea interzice comentariile asupra hotararilor judecatoresti. Criticile aduse acestor hotarari pot fi analizate "numai de instantele de control judiciar in caile de atac prevazute de lege si exercitate conform dispozitiilor legale", se arata in comunicat. Consiliul considera ca, prin comunicatul de presa difuzat de IPJ Harghita catre mass-media, a fost lezata imaginea Justitiei in ansamblu, nu numai onoarea si demnitatea profesionala a magistratului Uta Ioan Cristian, chestiune ce aduce atingere independentei magistratilor. "Pe de alta parte, atitudinea reprezentantilor Politiei harghitene de a face cunoscuta opiniei publice o asa-zisa solidaritate a Politiei cu Parchetul, in conditiile in care, potrivit precizarilor prim-procurorului Parchetului de pe langa Tribunalul Harghita, aceasta nu exista, prezinta o gravitate deosebita", sustine CSM. Dezaproband asemenea practici, Consiliul solicita Ministerului Administratiei si Internelor "sa ia toate masurile care se impun pentru ca organele subordonate sa respecte independenta Justitiei si sa se limiteze in a indeplini cu strictete sarcinile ce le revin in conformitate cu legile in vigoare". Reamintim ca scandalul a izbucnit dupa ce, in 22 februarie, comisarul-sef Radu Moldovan a criticat faptul ca un judecator de la Tribunalul Harghita a dispus cercetarea in stare de libertate a unui barbat acuzat de tentativa de omor, fapta comisa prin injunghierea de mai multe ori in abdomen a unui tanar din satul Ciuncani. Politistul reclama ca acelasi judecator a dispus solutii similare si fata de alti doi tineri acuzati de sechestrarea si talharirea unui barbat. Sentintele criticate apartin judecatorului Ioan Cristian Uta. Indignat, acesta a solicitat CSM-ului sa-i apere reputatia, si toti colegii lui, inclusiv AMR, i-au luat apararea.

Mai multe pentru tine:
Vieți ca-n povești? Destinul tulburător al surorilor Guinness: blestemul unei dinastii de aur. Adevărul ascuns despre surorile Guinness
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Celebra Jane Goodall, specialistă în cimpanzei: „I-aș trimite pe Trump, Musk, Putin, Xi și Netanyahu într-o călătorie fără întoarcere în spațiu”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Amal Clooney a îmbrăcat culoarea vedetă a toamnei! Avocata și-a făcut încă o dată celebrul soț extrem de mândru