Arsenium, de la O-zone, la "Al 33-lea element"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

se poate întâmpla în dragoste", spune solistul născut la Chişinău în urmă cu 23 de ani (pe care-i va împlini la 22 iulie). În ce priveşte viaţa sentimentală, că tot veni vorba, Arsenium

se poate întâmpla în dragoste", spune solistul născut la Chişinău în urmă cu 23 de ani (pe care-i va împlini la 22 iulie). În ce priveşte viaţa sentimentală, că tot veni vorba, Arsenium declară cu o sinceritate absolut dezarmantă că este un capitol cam "slăbuţ". Adică… "Mă mai îndrăgostesc aşa, uneori, dar repede vine, repede trece… Dacă nu mă îndrăgostesc şi eu zdravăn, ce să fac?" se întreabă retoric tânărul. EA, cea care ar fi în măsură să-i sucească minţile şi să-i pună inima pe jar, ar trebui să aibă o privire specială.
"Pentru mine contează foarte mult ca ochii să fie expresivi, dar să fie în armonie cu zâmbetul. Când zâmbeşte, să o facă şi cu ochii. Altfel pare ceva fals", crede, corect, Arsenium. Cea mai lungă relaţie din viaţa lui a fost de un an şi jumătate, pe vremea când avea 15 ani. Dar pe atunci era timid şi nu făcea decât să vorbească ore întregi la telefon cu iubita lui: "Ea vorbea, eu tăceam, eram foarte îndrăgostit. Când o vedeam la şcoală, nu mă puteam opri să-i vorbesc din cauza emoţiei". Acum, la aproape 23 de ani (ziua lui de naştere şi-o va petrece acasă, la Chişinău, alături de părinţi), s-a mai vindecat de timiditate, e drept l-a ajutat şi succesul O-Zone, dar cu emoţiile are încă o problemă. "Am emoţii de fiecare dată când ies pe scenă, dar aşa e normal pentru un artist. Însă mi se pare că sunt făcut ca să am succes" zâmbeşte şăgalnic solistul. Care a rămas amic cu Aliona, partenera de la "Dansez pentru tine" şi pe care a fost fericit că a putut să o ajute. "Nu ne-am îndrăgostit însă, cum spunea presa"…
Arsenium şi-a asumat, pentru primul său album, şi rolul de compozitor. Talent nativ, el a pus prima dată în viaţa lui mâna pe un instrument la 17 ani, iar în privinţa notelor muzicale a fost autodidact. Nonconformist, băiatul cu ochi azurii nu compune ca tot profesionistul într-un studio, ci acasă la el, unde ia chitara în braţe şi nu o mai lasă ore întregi. "Chitara este iubita mea pe care nu o înşel niciodată. Când sunt cu ea întotdeauna mi-e bine"… Visul lui Arsenium este să fie mereu în sufletele oamenilor, piesele sale să nu fie niciodată hituri de-o vară, ci piese care să devină "istorie" şi să le asculte, peste ani, generaţii întregi…