Andrei şi Alexandra Chiliman, poveste cu parfum de aristocraţie

Istoria vieţii de familie a unuia dintre cei mai boemi edili ai Bucureştiului se rezumă la dragoste, respect şi echilibru. Devotat căsniciei, primarul sectorului 1 a reuşit în acelaşi

Istoria vieţii de familie a unuia dintre cei mai boemi edili ai Bucureştiului se rezumă la dragoste, respect şi echilibru. Devotat căsniciei, primarul sectorului 1 a reuşit în acelaşi timp să-şi clădească o carieră de succes

Pe edilul sectorului 1 nu-l prinzi niciodată liber. Mereu este sunat şi, din principiu, răspunde la toate telefoanele. Iar pentru că oamenii îl ştiu "accesibil", la uşa biroului de la Primăria Sectorului 1, permanent este aşteptat de cineva. De ritmul alert de viaţă al lui Andrei Chiliman s-a contaminat şi soţia, Alexandra, arhitect specializat în restaurarea monumentelor, şi cei doi copii, un fiu, inginer, şi o fiică, studentă la Facultatea de Medicină. Andrei Chiliman este însă unul dintre acei oameni căruia îi place să îşi plătească singur toate facturile, chiar dacă asta înseamnă să piardă timp preţios. Ne-a dezvăluit mai întâi reţinut, apoi cu şarm istoria familiei sale, care se întinde pe secole întregi.

Edilul sectorului 1 provine dintr-o familie de burghezi "normali" ai Bucureştiului, cum spune chiar el, însă istoria pe care o dezvăluie genealogia sa este captivantă. "Chilimanii îşi trag originea în Dolj şi au fost atestaţi ca oameni liberi de pe vremea lui Mihai Viteazul. Probabil că erau negustori", povesteşte diriguitorul sectorului 1. Cândva, pe la sfârşitul secolului XIX, străbunicul său era funcţionar la Prefectura şi Primăria Craiova, astfel încât gena administrativă a familiei Chiliman este transmisă din generaţie în generaţie. Bunicul, militar de carieră, s-a căsătorit în 1910 cu o fată care descindea dintr-o familie de boieri din Dolj şi Gorj. Din dota bunicii, tinerii însurăţei şi-au luat o casă în Bucureşti. Tatăl edilului, Marian Chiliman, născut în 1914, avea să devină un cunoscut neurolog. Mama, Viorica Octavia, provine dintr-o familie de burghezi, iar bunicul pe linie maternă era un cunoscut avocat, preşedinte şi vicepreşedinte al baroului Bucureşti. "Tata a crezut în anumite valori toată viaţa şi a plătit acest lucru cu ani de puşcărie, fiind condamnat politic ca duşman al poporului", a povestit Andrei Chiliman. Cei şapte ani de temniţă grea de la Aiud au fost însă precedaţi de alţii plini de arestări şi e teroare. Din acest motiv, copilăria fraţilor Chiliman n-a fost una tocmai obişnuită. "Am avut o copilărie frumoasă, părinţii au încercat să ne ofere totul, însă era o permanentă stare de teamă. Nu ştiam când îl arestează pe tata, când îl condamnă, dacă îl condamnă, puteau să-l execute fără avertizare, cum s-a întâmplat cu alţii", şi-a mai amintit edilul.

"Aş fi fost un doctor bun"

La vârsta de 13 ani, Andrei a fost scos din examenul de intrare la Liceul "I.L. Caragiale". Nu a mai apărut nici pe lista de admişi, nici pe cea de respinşi. Aşa a ajuns la Liceul "Elena Sârbu", azi "Iulia Hasdeu", fără să ştie însă dacă va fi acceptat. Noroc cu conducerea liceului: "Directoarea, doamna Tănăsescu, a spus că, dacă am note de trecere, voi fi acceptat. M-a certat apoi că media de intrare a fost prea mare şi s-a pus o serie de întrebări, dar ea a avut curajul să mă apere într-un moment când foarte puţini oameni aveau curaj". Istoricul familiei a fost din nou o piedică pentru tânărul Andrei când a vrut să dea la Facultatea de Medicină. Pe atunci exista un procent de 10% locuri destinate candidaţilor care proveneau din familii de burghezo-moşieri, adică având "dosare proaste". Părinţilor li s-a transmis, subtil, că ar fi bine ca tânărul Chiliman să nu urmeze profesia tatălui. Aşa că s-a îndreptat spre automatică. "Aş fi fost un doctor bun", spune acum primarul.

Campion la iahting

Din 1960, edilul de astăzi s-a apucat de sport. Şi nu orice fel de sport, ci iahting. "Pe tata nu-l arestaseră încă şi ne plimbam pe Lacul Herăstrău. Un prieten avea un concurs de bărci cu pânze şi m-a invitat să merg cu el. Din momentul acela mi-am dedicat tot timpul liber acestui sport, la Clubul Ştiinţa, până în 1984", povesteşte "sportivul". Andrei Chiliman a fost membru în echipa olimpică de iahting a României în 1980, participând la o probă care nu exista în România şi care "i-a scos peri albi", dar a fost şi campion naţional la clasa Finn. Soţia sa l-a mai şi "certat" pentru zilele petrecute în compania bărcilor. "Bărcile cu pânze m-au ţinut departe de familie uneori şi 10-15 zile. Din cauza aceasta, am primit reproşuri simpatice, nu antipatice, din partea familiei", mărturiseşte râzând primarul.

A refuzat să îngroaşe rândurile Securităţii

"Copiii practic ne-au schimbat viaţa", spune Andrei, tatăl lui Matei Ioan, care acum are 31 de ani, şi al Mariei-Cristina, în vârstă de 22 de ani. Cu toate că teama pe care a resimţit-o în copilărie din cauza arestărilor repetate ale tatălui dispăruse, în noua familie Chiliman apăruseră altfel de presiuni. Cu un tată închis de comunişti, edilul a ţinut să respecte crezul familiei şi a refuzat în repetate rânduri să îngroaşe rândurile Securităţii. Ceea ce a atras consecinţele evidente: interdicţia pentru funcţiile de conducere şi mereu o presiune pentru a deveni colaborator sau măcar membru PCR. "În dosarele pe care le-am scos de la CNSAS în 2000 era clară perioada în care am fost urmărit: între 1984 şi 1986. Ce e drept, văzusem o maşină albă în faţa casei. Eu credeam că stătea pentru nişte italieni care locuiau alături sau pentru socrul meu, dar se pare că stătea şi pentru mine", îşi aminteşte edilul sectorului 1. "Eu şi nevastă-mea am hotărât de la bun început că nu vom face trei lucruri: nu vom fi membri PCR, nu vom colabora cu Securitatea şi nu plecăm din ţară", a mai povestit Chiliman amintindu-şi că la un "inventar" al prietenilor rămaşi în ţară, în 1989, mai erau, din aproximativ 80, doar 14. "Foarte mulţi au plecat trântind uşa", a spus el. Rudele au rămas astfel marele refugiu. Şi acum, masa în familie este prilej de bucurie. Familia Chiliman, cu cele trei generaţii care locuiesc sub acelaşi acoperiş, încearcă să se adune cât mai des. "Masa în familie înseamnă că ne întâlnim în timpul săptămânii la 8.00-8.30, iar duminica în jurul orei 13.30-14.00 încercăm să fim cu toţii acasă. Există însă şi momente sacre, să zicem, când trebuie să ne strângem cu toţii: la Crăciun, de Paşte, de Anul Nou, la zilele de naştere şi de nume. Cea mai recentă masă a fost când l-am serbat pe tata, la 93 de ani", a explicat primarul obiceiul familiei.

De soţie, Alexandra, nu s-a îndrăgostit "din prima". Abia după câţiva ani de intersectări, relaţia s-a concretizat într-o dragoste care şi astăzi este la fel de intensă ca în prima zi. "Am cunoscut-o la nişte petreceri din perioada liceului, la nişte prieteni comuni.

Ne-am înţeles foarte bine, dar am hotărât să fim împreună mult mai târziu, în 1969, când eram în anul V de facultate. În perioada vacanţei de vară am fost invitat de un prieten la bunicii lui de la Văratec şi el a invitat-o şi pe Alexandra. Atracţia exista de mai demult, dar acolo am hotărât să fim împreună", a povestit Andrei Chiliman. Nu poate spune că l-a atras un lucru anume la cea care avea să-i devină soţie, ci pur şi simplu "Dumnezeu mi-a luat minţile, a fost ceva aproape instantaneu". Au decis să se căsătorească după terminarea facultăţii, Alexandra fiind studentă la Arhitectură în anul V. Nunta a avut loc la Biserica Visarion, pe 11 septembrie 1971. Luna de miere "a fost o lună mai scurtă, în prima parte am fost la mare şi în a doua în nordul Moldovei, în zona mănăstirilor, evident şi la Văratec". După nuntă, s-au mutat în casa socrilor, unde familia Chiliman locuieşte şi astăzi. "Eu m-am mutat în casă cu socrii, unde râdeam că sunt tolerat în spaţiu, ceea ce este o realitate din punct de vedere juridic", a spus râzând edilul.

"Rădăcinile îţi dau o anumită atitudine"

Nici istoria familiei soţiei primarului sectorului 1 nu este una banală. "Alexandra provine din familia Juvara, cu rădăcini vechi în boierimea mare moldovenească, pe linie maternă fiind înrudită cu Ştefan cel Mare şi Alexandru Ioan Cuza", dezvăluie Andrei Chiliman, adăugând că "rădăcinile îţi dau o anumită atitudine în viaţă". Tatăl soţiei, Ion Juvara, a fost unul dintre cei mai mari chirurgi români şi astăzi ultima clinică la care a profesat, de la Spitalul Cantacuzino, îi poartă numele. Mama soţiei, Adriana Silvia, provine dintr-o familie de industriaşi, bunicul ei, Stan Rizescu, fiu de ţăran din Brăneşti a plecat la 16 ani în Germania. A lucrat timp de zece ani într-o fabrică de războaie de ţesut şi utilaje pentru industria textilă. La 26 de ani s-a întors în ţară şi a deschis la Brăneşti prima ţesătorie din regat. În perioada Primului Război Mondial, industria textilă devenise una dintre cele mai dezvoltate industrii din România.

Nu vom fi membri PCR, nu vom colabora cu Securitatea şi nu plecăm din ţară
Andrei Chiliman

"Copiii ne-au schimbat viaţa"

Pentru că ambii copii sunt născuţi în zodia taurului, părinţii lor au avut de-a face încă de la început cu caracterul lor puternic. Matei Ioan s-a remarcat de tânăr ca un foarte îndemânatic şofer şi schior, iar Maria - Cristina a fost un copil extrem de voluntar şi ambiţios care a învăţat mereu cu foarte multă uşurinţă.

Maria-Cristina continuă profesia bunicului

Matei Ioan, acum inginer de mecanică fină, s-a împăcat încă din copilărie cu sportul, astfel că, dacă la doi ani şi jumătate stătea pe schiurile tatălui, la patru ani ajunsese un mic profesionist. De altfel, edilul a recunoscut că el a învăţat destul de greu tainele acestui sport. Acesta a povestit una din experienţele trăite pe vremea când abia se ţinea pe schiuri: "Am învăţat să schiez în primul an de facultate. A fost destul de complicat pentru că, practic, am învăţat singur şi îmi amintesc că atunci când mi-am dat drumul pe pârtie prima sau a doua oară, am căzut ca un domn, cu picioarele în sus. Iar Alexandra, care era şi ea acolo împreună cu sora ei, cred, atunci nu eram împreună, mi-a spus să nu uit să astup gaura după ce mă ridic. Vă daţi seama că nu mi-a picat prea bine".

Ambiţia a făcut-o pe Maria-Cristina ca, înainte de un an, să îşi dorească să mănânce singură. "Pe la 11 luni nu mai voia să-i dăm noi supa, că îl vedea pe fratele ei, mai mare cu nouă ani, că mănâncă singur şi, evident, dacă el poate, trebuia să poată şi ea", a mai spus edilul. "Fiică-mea s-a hotărât pe la 14-15 ani că vrea să facă medicină, şi a ţinut-o pe a ei. Acum e studentă în anul III".

Maria-Cristina nu şi-a ales încă o specializare, însă tatăl ei este convins că, deşi lui nu i s-a spus nimic, fiica "are în cap ce vrea să facă". În prezent, copiii familiei Chiliman locuiesc în aceeaşi casă cu părinţii, dar totuşi separat. "Le-a dat soacră-mea alt apartament să stea ei, şi de trei ani locuiesc acolo. E mai bine aşa, că ei au alt ritm de viaţă", a râs "vecinul" Chiliman.