Administratorii pensiilor "vânează" fondurile deschise de investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preluările vor reprezenta un semnal pozitiv pentru întreaga piaţă, spun reprezentanţii industriei fondurilor. Aviva, cel mai vechi grup de asigurări de viaţă şi pensii la nivel

Preluările vor reprezenta un semnal pozitiv pentru întreaga piaţă, spun reprezentanţii industriei fondurilor.

Aviva, cel mai vechi grup de asigurări de viaţă şi pensii la nivel internaţional, cu activităţi în acest domeniu din anul 1696, a anunţat, ieri, preluarea Certinvest, cea mai veche companie de administrare a activelor de pe piaţa românească. Astfel de achiziţii vor deveni tot mai frecvente în perioada imediat următoare, spun administratorii fondurilor care nu au în spate un grup bancar.

Toate societăţile de administrare a investiţiilor au primit astfel de oferte, susţin reprezentanţii acestora. "Practic, încep să se resimtă şi pe piaţa românească ceea ce se întâmplă peste tot în lume în momentul de faţă", explică Walter Blaj, directorul executiv al SAI Globinvest Cluj, ca reacţie la tranzacţia anunţată, ieri, de Aviva.

SAI-urile nu se grăbesc să vândă

Managerul fondului care deţinea, la sfârşitul lunii iulie, o cotă de piaţă de 8,5%, spune că a primit oferte de preluare din partea unor administratori de pensii, însă nu a dat, încă, un răspuns pozitiv. "Nu este exclusă o astfel de preluare nici în cazul Globinvest", a adăugat Walter Blaj. La rândul său, Dorin Dănescu, directorul SAI Stars Asset Management, a declarat, pentru "Adevărul", că au fost primite oferte privind intenţia de preluare a pachetului majoritar de acţiuni emise de societatea de administrare a investiţiilor.

"În acest moment, cesionarea pachetului majoritar de acţiuni nu reprezintă o prioritate pentru acţionarii societăţii. Considerăm că prin preluările unor SAI pe piaţa românească se arată interesul manifestat de investitorii străini faţă de această industrie şi faţă de potenţialul de creştere a acesteia", este de părere managerul Star Asset Management. Societatea deţinea, după primele şapte luni, 1,7% din piaţa fondurilor deschise de investiţii.

CNVM nu a primit documentaţia privind preluarea Certinvest

"Majoritatea societăţilor de administrare a investiţiilor care nu aparţin grupurilor financiare bancare au primit, cu siguranţă, astfel de oferte", susţine Marius Olteanu, directorul general al SAI SIRA. Managerul societăţii de administrare care deţinea, la sfârşitul lunii iulie, o cotă de piaţă de 2,5%, apreciază că "atâta timp cât un jucător de talia Aviva a semnat un contract de achiziţie cu Certinvest, există semnale pozitive pentru întreaga industrie a fondurilor".

În momentul de faţă, pe piaţa autohtonă activează 14 societăţi de administrare a investiţiilor.
Grupul Aviva a achiziţionat 99,82% din acţiunile companiei de administrare a activelor Certinvest, pentru o sumă de până la 10 milioane de euro, a precizat, ieri, Eugen Voicu, directorul general al Certinvest.
"Valoarea tranzacţiei nu este atât de relevantă, ci faptul că în următorii ani Certinvest va valora de câteva ori mai mult", a subliniat Shaf Rouf, directorul general al Aviva România.

Achiziţia este prevăzută să se încheie până la sfârşitul anului 2007. Potrivit Mediafax, Aviva România nu a depus până în prezent la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) documentaţia pentru aprobarea preluării pachetului de 99,8% din acţiunile societăţii de administrare a investiţiilor.

Certinvest are în administrare 24 milioane de euro din patru fonduri mutuale, fiecare dintre ele orientat către alt tip de investiţii, respectiv Intercapital, fond de acţiuni, Capital Plus, fond echilibrat, Orizont, fond de venituri fixe (obligaţiuni), şi Tezaur, fond pentru piaţa de capital. Compania are un capital social în valoare de 1,75 milioane de lei şi a lansat primul său fond mutual, Capital Plus, în 1994.

Practic, începe să se resimtă şi pe piaţa românească ceea ce se întâmplă peste tot în lume în momentul de faţă
Walter Blaj,
directorul executiv al SAI Globinvest Cluj

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
George Simion acuză Chișinăul că a eliminat partidele unioniste din alegeri. „Maia Sandu a cam curățat tot”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Inelul de oțel. Funeraliile lui Charlie Kirk, sub cel mai înalt nivel de securitate din SUA: Serviciile secrete mobilizează „toate resursele”
Cum i-au „prins“ angajaţii Societăţii Române de Radiodifuziune pe asasinii premierului Armand Călinescu
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla