Şoferul adormit dă vina pe autocar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emil Mateiu (39 de ani), timişoreanul aflat la volanul autocarului Atlassib, cu care a lovit un autotren pe drumul european Sibiu – Deva, la Sântuhalm, a declarat că nu se consideră vinovat de producerea accidentului.

 „A fost o defecţiune tehnică la autocar, la direcţie. Eu nu am nicio vină. Ce ştiu cei care au spus că am adormit la volan? Nu aveam cum să fac aşa ceva, din moment ce eram odihnit“, a spus Mateiu, internat la secţia de ortopedie a Spitalului judeţean din Deva, cu răni minore.

Bărbatul nu a fost audiat încă de poliţişti. „Aşteptăm ca starea lui de sănătate să se amelioreze“, a declarat aseară subinspectorul Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara. Şoferul Atlassib este contrazis, însă, de ceilalţi pasageri ai autocarului, aduşi la spitalul din Deva.

„A aţipit de mai multe ori la volan, de la plecarea din Sibiu. Întâi era să ne bage într-un camion cu lemne. A doua oară într-un Aro verde, iar apoi s-a întâmplat nenorocirea. Toţi călătorii din autocar au strigat la el, dar probabil nu a apucat să se dezmeticească. Mai devreme, şoferul îşi suna şefii să le ceară un însoţitor la condus. Pasagerii de pe locurile din faţă l-au mai ţinut de vorbă, să nu adoarmă, căci el le spunea că este obosit“, a povestit Aneta Gheorghe, o femeie în vârstă de 50 de ani, din Dâmboviţa, de pe patul de spital.

Miercuri, în zona localităţii Sântuhalm, autocarul care se îndrepta spre Italia s-a izbit de autotren staţionat pe marginea carosabilului. 12 pasageri au fost răniţi. 

Mai multe pentru tine:
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
„Chaplin m-a sedus când aveam 15 ani. Avea cereri revoltătoare”. Dacă ar fi trăit azi, era în închisoare
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Putin spune că „nu vede rostul” unei întâlniri cu Zelenski: „Chiar dacă ar exista voință politică, ceea ce mă îndoiesc, există dificultăți juridice și tehnice”
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Putin îi lasă pe ruși fără WhatsApp și YouTube. Kremlinul invocă măsuri pentru „asigurarea securităţii”