Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, trimis în judecată: „Sunt uluit. Eu am ieşit în stradă pentru o justiţie independentă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Robu FOTO Daniel Dancea

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, s-a prezentat luni dimineaţă la sediul DNA, pentru a i se aduce la cunoştiinţă că va fi trimis în judecată în scandalul locuinţelor vândute ilegal. Dosarul priveşte retrocedarea ilegală a aproximativ 1000 de imobile, cu un prejudiciu estimat la 40 de milioane de euro.

UPDATE:  Primarul Timişoarei Nicolae Robu va fi trimis în judecată în scandalul locuinţelor vândute ilegal. Edilul a fost chemat luni dimineaţă la DNA pentru a primi vestea. Acesta s-a declarat uluit de acuzaţiile care i se aduc de procurorii DNA.

„Sunt uluit, eu am ieşit în stradă şi mai ies pentru o justiţie independentă, dar nu independentă de persoane şi de grupuri de interese. Eu sunt un om ultra cinstit. Singura mea avuţie până la vârsta asta este onoarea şi nu pot să nu fiu revoltat când cineva atentează la această avuţie. De ce să fiu eu trimis în judecată? În cazul meu s-au vândut de aparatul primăriei două magherniţe cu o semnătură dată de mine, sub garanţia că totul e legal sub garanţia dată de de aparatul de specialitate", a declarat Nicolae Robu, la ieşirea de la DNA.

În faţa jurnaliştilor prezenţi, edilul Timişoarei a prezentat fotografiile cu cele două imobile despre care procurorii susţin că au fost înstrăinate în mod ilegal afirmând că este vorba de „două magherniţe”.

„Sunt două magherniţe aflate în fundul unei curţi. Un apartament cu o singură cameră de 25 de metri pătraţi, şi unul de două camere de 50 de metri pătraţi. Erau fără geamuri, fără curent... iar procurorii susţin că prin vânzarea lor către chiriaşi s-a produs un prejudiciu de 60.000 de euro. Dacă le vindem acum, cu toate îmbunătăţirile nu luăm 10.000 de euro. Aici a fost un caz social. Nu e în regulă, nu e corect”, a protestat Nicolae Robu. 

***

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, s-a prezentat luni la DNA pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie.

El a refuzat să facă vreo declaraţie presei la sosirea la sediul DNA.

Nicolae Robu este audiat într-un dosar în care  DNA a stabilit un prejudiciu de 40 de milioane de euro după retrocedarea a aproximativ 1.000 de imobile. Edilul timişorean a mai fost audiat în acelaşi dosar şi în februarie 2017.

La acea dată, DNA anunţa că a dispus începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, faţă de suspecţii Georghe Ciuhandu, Nicolae Robu, Martin Staia (fost director în Primăria Timişoara), Dan Diaconu şi Traian Stoia.

"Se pare că s-au vândut circa o mie de de imobile. Nu mă pot pronunţa asupra a ceea ce a fost înainte. A existat o hotărâre a administraţiei precedente prin care s-a permis să se vândă apartamente şi pe baza de contracte de închiriere semnate anterior datei de intrare în vigoare a legii. Din mandatul meu sunt două apartamente. E vorba de un apartament cu o cameră de 24 mp şi unul de două camere către nişte familii modeste. Nu se poate vorbi de corupţie, de persoane sus-puse. Eu am cerut aparatului primăriei şi am dovezi să-mi spună dacă aceste tranzacţii au fost făcute cu respectarea legii şi am primit răspuns că da, s-a respectat legea. Mă consider nevinovat. De aia există un aparat de specialitate, să facă toate verificările. Probabil cele mai multe case s-au vândut în timpul domnului Ciuhandu, că a intrat în viogoare legea în 1996. În 2013 eu am cerut să se investigheze toate transferurile de proprietate şi am menţionat inclusiv clanuri", declara în luna februarie Nicolae Robu.

Acuzaţiile DNA în acest dosar

"În perioada 1996 - 2015, mai mulţi funcţionari publici din cadrul Primăriei municipiului Timişoara, precum şi alte persoane, şi-au încălcat atribuţiile legate de aplicarea Legii 112/1995 şi au deposedat Statul Român de 967 de imobile, majoritatea aflate în centrul vechi al oraşului, producând un prejudiciu estimat la 40 de milioane euro în dauna statului", se arată într-un comunicat de presă al DNA.

În luna ianuarie 1996 a intrat în vigoare Legea 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului în perioada regimului comunist, act normativ care le dădea drept foştilor proprietari şi moştenitorilor lor să îşi redobândească imobilele confiscate în mod abuziv de regimul comunist sau să primească despăgubiri pentru acele imobile.

Legea a dat dreptul chiriaşilor să cumpere imobilele în care locuiau, dar numai acelor chiriaşi care dovedeau că, la data intrării în vigoare a Legii 112/1996, aveau contracte de închiriere a acelor imobile şi le ocupau la acea dată, explică procurorii.

"Cu toate acestea, funcţionarii publici din cadrul primăriei Timişoara au încheiat sute de contracte de vânzare-cumpărare cu persoane influente în mediul social din municipiul Timişoara care nu au avut calitatea de chiriaşi la data intrării în vigoare a Legii 112/1995 şi care, prin urmare, nu aveau nici un drept să dobândească respectivele imobile. Funcţionarii din cadrul primăriei Timişoara au vândut în mod fraudulos imobilele persoanelor în cauză, la preturi modice stabilite în baza Legii 112/1995 şi HG 20/1996, deşi cunoşteau că respectivele dispoziţii nu aveau nici o aplicabilitate în privinţa acelor persoane. Prejudiciul total cu referire la deposedarea statului de cele 967 de imobile este estimat la aproximativ 40 de milioane euro", arata DNA.