Ploieşt: Irigări la capacitate maximă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşt: Irigări la capacitate maximă

Pentru a avea necesarul de apă, castanii de pe bulevard sunt udaţi prin intermediul unui sistem subteran de irigare, de 800.000 de lei.

Temperaturile foarte ridicate din ultima perioadă i-a determinat pe angajaţii Administraţiei Domeniului Public şi Privat (ADPP) Ploieşti să folosească la capacitate maximă instalaţia de irigare a castanilor amplasată sub pământ, pe Bulevardul Independenţei.

Componentele necesare funcţionării acestei instalaţii au fost achiziţionate în 2004, de la societatea Totexim, cu o investiţie a administraţiei în valoare de 800.000 de lei.

„Reţeaua de picurare subterană a fost realizată independent, pentru fiecare arbore şi cuprinde: reţea de pompare apă, filtru impurităţi, sistem de monitorizare apometre, sistem de programare automată şi control”, explică purtătorul de cuvânt al ADPP, consilier Adela Frăţilă.

Montată manual
De asemenea, potivit acestuia, sistemul este alcătuit din patru secţiuni de irigare corespunzătoare celor 4 aliniamente amplasate de o parte şi de alta a bulevardului.

Fiecare piesă a fost montată manual, cu ajutorul specialiştilor, operaţiune care a durat câţiva ani de zile, fiind pusă cap ca cap pe diferite etape.

Acest sistem, singurul folosit în Ploieşti până în acest moment, este programat automat pentru a iriga în trei cicluri pe zi, fiecare ciclu având câte o jumătate de oră.

Inundaţii spontane
De-a lungul anilor, instalaţia de rigare a avut de mai multe ori probleme, când componetele sale au cedat, fie din cauza unor fenoneme naturale, fie din alte cauze.

Chiar şi în acest an, unul dintre furtunurile folosite pentru stropirea castanilor a cedat, inundând artera de circulaţie.

„Cauza este tasarea, în timp, a pământului din jurul castanilor în urma irigării ceea ce face ca furtunul din jurul acestora să se apropie de suprafaţă şi să fie afectat de diverşi factori”, mai spune Adela Fărţilă.

Factori umani
De aici şi până la bălţile care se formează nu este decât un singur pas, tuburile felxibile fiind scoase din pâmânt de animale, chiar şi de unii ploieşteni sau de copiii care se joacă deasupra acestor suprafeţe.

Totuşi, protrivit reprezentantului ADPP, periodic se efectuează verificări ale instalaţiei de irigare de către personalul de specialitate, sistemul fiind eficient în condiţiile în care el a îmbunătăţit alimentarea cu apă a vegetaţiei din această zonă, asigurând apa necesară arborilor în condiţiile de poluare existene.

Mai multe pentru tine:
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Ceaușescu, Decebal și Dracula, văzuți de străinii care vizitează România: „Am simţit aici dacii care cântau şi dansau”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Locul din România unde localnicii consumă apă pe banii Primăriei. Cum s-a ajuns la situația aberantă care îngroapă bugetele locale
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!