Noua Lege a Educaţiei promisă de ministrul Cîmpeanu rămâne secretul Ecaterinei Andronescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a promis că noua Lege a Educaţiei, care ar trebui să reformeze sistemul din temelii, va intra luni în dezbatere publică, doar că preşedintele Comisiei pentru Învăţământ din Senat, Ecaterina Andronescu, n-a scos încă proiectul din sertar.

 Noua Lege a Educaţiei, aşteptată să reformeze din temelii sistemul de învăţământ, ar fi trebuit să intre în dezbatere publică luni, potrivit promisiunilor făcute de ministrul Sorin Cîmpeanu la începutul lunii mai, doar că până ieri, proiectul n-a ajuns la reprezentanţii sistemului de învăţământ, care trebuie consultaţi.

Ministrul Educaţiei declara joi că proiectul noii legi este deţinut în acest moment de Ecaterina Andronescu, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ din Senat, asta deşi consultările cu reprezentanţii sistemului de învăţământ pe noua lege trebuiau să înceapă de acum două săptămâni. „Când am vorbit cu doamna Andronescu (pe 11 mai - n.r.) mi-a spus că vor exista cel mult două zile de întârziere, pentru a insera toate rezultatele discuţiilor din comisii. Probabil că n-am insistat suficient, însă este cert că până la începutul lunii iunie trebuie să demarăm procesul. Dacă nu ne oferă o bază de plecare, vom pleca noi (ministerul - n.r.) de la zero”, a explicat, joi, Sorin Cîmpeanu.

Contactată de „Adevărul”, Andronescu a recunoscut că-l deţine, dar a precizat că proiectul ar putea intra în dezbatere cel mai devreme în septembrie „pentru că este mult de lucru pentru un plan atât de ambiţios”. „Astăzi (joi - n.r.) ajunge la toată lumea, urmând ca ministrul Educaţiei să-l lanseze în dezbatere. Oricum, cred că abia într-o lună de zile vom reuşi să transformăm proiectul în ce poate să fie, nu văd cum ar fi posibil mai devreme de 1 iulie, când parlamentarii intră în vacanţă. Deci cel mai probabil va intra în dezbatere de la 1 septembrie”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Misterioasa lege, o compilaţie din două proiecte mai vechi

Preşedintele Comisiei pentru Învăţământ din Senat a mai explicat că proiectul noii Legi a Educaţiei este o compilaţie între două proiecte care se aflau în Parlament în 2011, când Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea pentru legea fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu.

Este vorba despre „Codul Educaţiei”, elaborat de PSD şi despre trei legi distincte pentru învăţământul preuniversitar, universitar şi pentru statutul cadrului didactic, elaborate de PNL. „Mai trebuie lucrat pentru că au trecut nişte ani, s-au mai constatat disfuncţionalităţi în legea actuală şi nu în ultimul rând, lumea a evoluat. Trebuie să regândim misiunea şcolii pe stimularea inteligenţei copiilor şi adaptarea la schimbare”, a adăugat Ecaterina Andronescu.

Studenţii: legea asta este o poveste

Pe de altă parte, reprezentanţii sistemului de învăţământ cred doar pe jumătate ce aud de la puterea centrală. „Eu am înţeles că legea asta este o poveste. N-au de gând să schimbe nimic acum, înainte de alegeri”, crede Cristi Popescu, preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), care a organizat la începutul lunii o serie de proteste faţă de lacunele sistemului actual de învăţământ.

Şi profesorii au ajuns la capătul răbdărilor, susţine preşedintele Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu. „Trebuie legat tot ce a fost bun din toate legile, inclusiv din Legea 84 şi din legea actuală, din modificările aduse şi din proiecte. Sistemul aşteaptă de trei ani o lege serioasă, altfel va ieşi scandal”, a avertizat Hăncescu.

Noua Lege a Educaţiei promite teme fierbinţi

Sorin Cîmpeanu a anunţat pe 11 mai că doreşte o Lege a Educaţiei refăcută din temelii până la finalul anului, ceea ce l-ar putea face al treilea ministru din istoria postdecembristă care schimbă legea de la rădăcină. A oferit atunci şi un calendar conform căruia proiectul de la Comisia pentru Învăţământ a Senatului va fi modelat în consultările cu reprezentanţii sistemului de învăţământ până la 1 iunie, când va intra în dezbatere publică, urmând ca până la finalul anului să fie adoptat de Parlament. Până la ora închiderii ediţiei, niciunul dintre cei care trebuiau consultaţi, rectori, profesori, studenţi sau elevi, nu primiseră proiectul de lege aşa cum a promis joi inclusiv Ecaterina Andronescu.

Mai-marii de la Educaţie au explicat că una dintre cele mai importante teme de dezbatere ale noului proiect va fi admiterea la liceu. Concret, aceştia vor trebui să hotărască dacă renunţă la Evaluarea Naţională, în favoarea admiterii la liceu.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi