Legendara stradă a jurnalismului din Londra, Fleet Street, rămâne o amintire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Legendara stradă a jurnalismului din Londra, Fleet Street, rămâne o amintire

Noaptea de 26 iulie, noaptea în care redacţia AFP va transmite ultima sa ştire de la sediul din Londra, va marca sfârşitul unei epoci pentru Fleet Street, legendara stradă a jurnaliştilor. De-a lungul timpului mai multe publicaţii celebre au fost "cazate" aici conferindu-i un renume acestei vechi străzi din Londra.

Fondatorul acestui exod al ziarelor de pe Fleet Street a fost Rupert Murdoch, în 1986 care, pentru a pune capăt unei greve interminabile a sindicatului graficienilor, a decis să mute la un sfârşit de săptămână patru ziare în noul sediu din Wapping: The Times, The Sun, News of the world şi The Sunday Times. Prima tipografie care şi-a deschis porţile  pe Fleet Street datează din secolul al XVI-lea.

Rând pe rând publicaţiile şi-au mutat sediile în alte părţi din Londra, rămânând din sediul istoric al jurnalismului doar amintirile, biserica St. Bride, cunoscută şi drept biserica jurnaliştilor,(este lăcaşul în care sunt amintiţi dintotdeauna reporterii ucişi în lume. Altarul jurnaliştilor, pe latura nordică a bisericii, este dedicat tuturor celor care şi-au pierdut viaţa pentru a transmite informaţii. O listă recentă care include 18 nume aminteşte tristul bilanţ al victimelor din războiul din Irak), este una dintre mărturiile epocii trecute. Cealaltă mărturie sunt pub-urile mai mult sau mai puţin istorice precum " Ye Old Cheshire Cheese", care se poate lăuda că i-a avut printre  clienţii săi pe Charles Dickens, tânăr jurnalist de cronici parlamentare, înainte de a se orienta spre scrierea marilor sale romane.
 
 Astăzi, localurile rotativelor sunt ocupate mai ales de bănci şi firme de avocatură

Fleet Street, care a găzduit timp de secole principalele redacţii ale ziarelor britanice este şi astăzi numită " The street of ink". Acest supranume priveşte de acum numai trecutul, mai ales că noaptea de sâmbătă, 25 iulie, spre duminică, 26 iulie, va marca sfârşitul unei epoci pentru Fleet Street, atunci când şi ultima sa redacţie internaţională, cea a AFP va părăsi sediul ei istoric pentru a se muta în Soho.

 La 26 iulie, AFP va trimite ultima sa ştire din Londra, după care se va muta într-o redacţie multimedia modernă, la etajul 25 din Centre Point, un turn pe care ziarul britanic Financial Times l-a definit " unul dintre imobilele cele mai emblematice", din Londra. După această mutare veteranii jurnalismului vor frecventa Fleet Street numai seara, trecând de la un pub la altul, sau vor lua parte la ocaziile, fericite sau triste, care vor continua să fie celebrate în biserica apropiată, St.Bride.