Curtea Constituţională dezbate sezizarea PDL privind moţiunea de cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea Constituţională dezbate sezizarea PDL privind moţiunea de cenzură

Curtea Constituţională a României (CCR) va lua în discuţie, luni, sesizarea PDL referitoare la neconstituţionalitatea moţiunii de cenzură a PNL şi UDMR, tot luni fiind posibil ca Guvernul să se întrunească în şedinţă, un scenariu avansat fiind demisia Executivului, înainte ca moţiunea să fie dezbătută marţi în plenul Parlamentului.

Parlamentarii democrat-liberali afirmă, în textul sesizării referitoare la neconstituţionalitatea moţiunii de cenzură a PNL, că aceasta reia aspectele moţiunii precedente asupra cărora Parlamentul s-a pronunţat deja şi invocă faptul că semnatarii au semnat două moţiuni de cenzură în aceeaşi sesiune. În documentul remis Curţii Constituţionale a României, parlamentarii PDL invocă prevederile articolului 113, alineatul 4 al Constituţiei: "Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114".

Mai citiţi şi:


Democrat-liberalii arată că semnatarii actualei moţiuni sunt aceiaşi care au semnat şi moţiunea de cenzură respinsă de Parlament în data de 17 septembrie 2009.

"În condiţiile în care cu ocazia asumării răspunderii Guvernului pe pachetul de legi vizând educaţia, salarizarea şi administraţia publică, deputaţii şi senatorii PNL şi UDMR au iniţiat o moţiune de cenzură, denumită în literatură de specialitate PROVOCATĂ, criticând activitatea Guvernului, aceiaşi parlamentari nu puteau sa mai iniţieze şi semneze o nouă moţiune de cenzură privind întreaga activitate a Guvernului actual", se arată în sesizare.

Pe de altă parte, Guvernul s-ar putea reuni luni după-amiază în şedinţă, au declarat pentru NewsIn surse guvernamentale, o posibilă temă de discuţie fiind decizia pe care CCR o va lua în cazul sesizării PDL referitoare la moţiunea de cenzură a opoziţiei.

În acelaşi timp, UDMR a transmis democrat-liberalilor că va vota moţiunea de cenzură, în aceste condiţii PDL luând în calcul varianta ca Emil Boc, şi după el toţi membrii Guvernului, să demisioneze, au declarat pentru NewsIn surse oficiale. Duminică seara, reprezentanţii UDMR au avut o întâlnire cu lideri ai PDL, care le-au cerut reprezentanţilor Uniunii să spună mai întâi dacă votează moţiunea de cenzură şi apoi dacă, în eventualitatea că Executivul pică, sunt dispuşi să intre în Guvern cu PDL.

Premierul Emil Boc a declarat, săptămâna trecută, că Guvernul îşi va continua activitatea, dar fără a mai adopta ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, până la numirea unui nou Cabinet, în cazul în care Parlamentul va aproba moţiunea de cenzură.

Mai multe pentru tine:
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
De ce începe anul pentru ortodocși pe 1 septembrie: tradiții, superstiții și ritualuri ale începutului de an bisericesc. Ce să faci ca să ai noroc
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Turismul extern, în creștere accelerată. Suma uriașă cheltuită de români în străinătate vara aceasta