Companii aeriene low-cost şi la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul aeroportului sibian, Augustin Sava, susţine că avioanele de tip Boeing 747 vor ateriza şi la Sibiu, după terminarea investiţiilor de modernizare. Asta înseamnă că, din 2008,

Directorul aeroportului sibian, Augustin Sava, susţine că avioanele de tip Boeing 747 vor ateriza şi la Sibiu, după terminarea investiţiilor de modernizare. Asta înseamnă că, din 2008, sibienii vor zbura cu câteva zeci de euro prin toată Europa.
"Încă de acum doi ani am fost ofertaţi de diferite companii de zboruri low-cost, pentru a ateriza şi la Sibiu. Din păcate, capacitatea redusă a pistei nu ne permitea să încheiem contracte cu astfel de companii. Odată cu modernizarea aeroportului sibian, însă, lucrurile se vor schimba", a declarat directorul Aeroportului Sibiu.

Mai multe pentru tine:
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Ministrul de Externe s-a întâlnit cu şefii de misiune ai statelor UE acreditaţi la Bucureşti. Ce a spus Oana Ţoiu despre consolidarea securităţii pe Flancul Estic
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Catherine Zeta-Jones, pusă la zid din cauza unui comentariu deplasat despre un băiat de 12 ani
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Regele care n-a reușit să-și consume noaptea nunții a devenit marea rușine de la Palat. De ce și-a respins regina timp de șapte ani
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională