Ciobanii cer reducerea taxelor pentru sacrificarea mieilor, pentru că înregistrează pierderi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ciobanii cer reducerea taxelor pentru sacrificarea mieilor. Potrivit preşedintelui Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine, Marcel Andrei, aceste taxe cauzează pierderi producătorilor de până la 25% din valoarea produsului.

Crescătorii de ovine cer reducerea taxelor percepute de procesatori şi de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) pentru sacrificarea mieilor. Acesta a adăugat că fermierii nu îşi pot permite să piardă sume importante prin intermediul acestor taxe, în condiţiile în care preţul cărnii de miel a scăzut semnificativ de la începutul anului.

"Procesatorii ne cer 18 lei pentru sacrificarea unui animal, plătim şi taxe pentru transportul de la fermă la procesatori, mai dăm 6 lei inspectorilor sanitari pentru verificarea şi ştampilarea animalului. Plătim circa 20-25% din valoarea mieilor pe aceste taxe. Fermierii nu îşi mai permit aceste taxe, în condiţiile în care vând carnea de miel cu circa 6 lei, faţă de circa 15 lei, cum se vindea anul trecut", a spus Marcel Andrei.

Marcel Andrei a adăugat că fermierii mai solicită avizul asociaţiilor profesionale recunoscute pentru acordarea corectă a subvenţiilor, acesta explicând că angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) întocmesc dosare pentru fermieri care nu mai au animale şi le acordă acestora subvenţii nemeritate.

"În general sunt cazuri unde oamenii îşi vând efectivele de animale, dar rămân cu ele înregistrate în baza de date şi, împreună cu cei care acordă subvenţiile, fac astfel încât să mai primească ajutoarele, deşi ei nu mai deţin animalele", a explicat preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe - Agrostar, Ştefan Nicolae.

De asemenea, preşedintele ţi
Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine a mai spus că împreună cu crescătorii de bovine vor solicita Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), trecerea păşunilor din domeniul privat, în domeniul public pentru a putea fi închiriate fermierilor.

"Cerem ca păşunile să treacă din nou în domeniul public, pentru că fermierii nu mai au unde să ducă animalele la păscut şi odată trecute în domeniul privat, acestea să fie închiriate fermierilor pe minimum cinci ani", a mai menţionat Andrei.

Federaţia Agrostar împreună cu Sindicatul Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine vor solicita o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) şi anunţă că în cazul unei nerezolvări ale problemelor semnalate, cele două organizaţii vor începe acţiuni de protest.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Ministrul de Externe s-a întâlnit cu şefii de misiune ai statelor UE acreditaţi la Bucureşti. Ce a spus Oana Ţoiu despre consolidarea securităţii pe Flancul Estic
Catherine Zeta-Jones, pusă la zid din cauza unui comentariu deplasat despre un băiat de 12 ani
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Regele care n-a reușit să-și consume noaptea nunții a devenit marea rușine de la Palat. De ce și-a respins regina timp de șapte ani
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională