Secretul succesului în educaţia finlandeză. Cât de potrivit este modelul pentru învăţământul românesc

Aproape o jumătate de secol de reforme şi o uriaşă investiţie, financiară şi socială, au dus la crearea celui mai performant sistem de educaţie din lume – şcoala finlandeză. „Weekend Adevărul“ a stat de vorbă  cu experţi români şi finlandezi pentru a aduce la lumină secretele acestui model.

Învăţământul finlandez pleacă de la un crez simplu: toţi copiii sunt îndreptăţiţi la o educaţie egală, nu trebuie lăsaţi pe dinafară fiindcă au avut un start mai nefericit în viaţă şi nu trebuie etichetaţi. Sună idealist, dar printr-un efort cumulat, finlandezii au reuşit în câteva zeci de ani să aibă rezultate remarcabile, nu numai la testele de evaluare PISA, ci în toate privinţele sistemului educaţional: de la grădiniţă la universitate, Finlanda ocupă primul loc în topul mondial pe educaţie în rândul statelor dezvoltate, clasament realizat de firma Pearson.

Printre particularităţile educaţiei finlandeze se numără o încredere foarte mare în competenţele profesorilor, iar sistemul este descentralizat, nici măcar nu există inspectori şcolari.

Testele sunt de aşa natură încât să nu-i ierarhizeze deloc pe copii, nu există liste cu note primite la evaluări naţionale, cu admişi şi respinşi, nu există eticheta elevului picat, copilul de nota 2 şi cel de nota 10, şi nu există şcoli slabe şi şcoli pentru elite. Părinţii ştiu că oriunde îşi dau copilul, el va beneficia de aceeaşi calitate a educaţiei.

De asemenea, pentru ca în perioade de tumult politic guvernanţii să nu facă abuz de legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, s-a decis în anii ’70 ca în trei ministere esenţiale să nu se schimbe miniştrii mai devreme de patru ani, iar aceştia să fie numai tehnocraţi, în niciun caz oameni politici. Educaţia era unul dintre aceste ministere şi tot la ei s-a mai decis ca niciun ministru să nu schimbe ce a făcut predecesorul său, ci să completeze.

Pe scurt, la ei nu se modifică Legea Educaţiei după placul fiecărui ministru. Toate acestea au fost explicate pentru „Weekend Adevărul“ de trei experţi în educaţia finlandeză: un consilier din cadrul Ministerului Educaţiei şi Culturii din Finlanda, Reijo Aholainen, profesoara Alexandra Anton, care a studiat la programul de masterat „Învăţare, medii de învăţare şi sisteme educaţionale“ la Universitatea Turku din Finlanda şi care urmează acum un stagiu în Ministerul Educaţiei, şi directoarea Şcolii Româno-Finlandeze din Bucureşti, Alina Cîrjă.

De la stânga la dreapta: Consilierul Reijo Aholainen de la Ministerul Educaţiei şi Culturii din Finlanda, directoarea Şcolii Româno-Finlandeze din Bucureşti, Alina Cîrjă şi profesoara Alexandra Anton care a studiat educaţia la Universitatea Turku din Finlanda. FOTO: Arhive personale

Sistem clădit în peste 50 de ani

Povestea celui mai performant sistem educaţional din lume, spusă de consilierul finlandez, începe cu mai bine de jumătate de secol în urmă. La vremea respectivă, Finlanda era o ţară agrară, iar în anii ’50-’60 au început industrializarea şi urbanizarea ei şi tot atunci au avut loc şi alte transformări radicale la nivel economic şi social.

Finlandezii şi-au dat seama că societatea industrializată necesită competenţe şi calificări care nu există într-o societate agrară, motiv pentru care s-au orientat mai întâi spre sistemul de educaţie, la care avea acces atunci mai mult elita populaţiei.

Generaţia celor care au iniţiat schimbarea atunci era generaţia care a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial şi, aşa cum se întâmplă după război, supravieţuitorii au început să-şi reclădească societatea şi ţara. Finlandezii au decis că vor un viitor mai bun pentru copiii lor, iar această voinţă s-a materializat în reforma învăţământului obligatoriu, despre care consilierul Reijo Aholainen spune că este premergătoare oricărei alte reforme. Nu cu mult timp în urmă, Aholainen a venit în România cu ocazia unei conferinţe, unde a vorbit despre reforma din educaţie în ţara sa, şi a acordat un interviu pentru „Weekend Adevărul“.

„Oamenii erau nesiguri în privinţa reformei şi au fost multe dezbateri la început, când au fost comasate şcolile populare şi şcolile elitiste. Mulţi finlandezi, inclusiv profesori, nu credeau că este posibil să se asigure un învăţământ egal pentru toţi copiii dintr-o generaţie, dar guvernul din vremea aceea a decis să impună reforma. A fost nevoie de 10 ani ca să o introducă, dar într-un final toate categoriile de copii puteau să beneficieze de învăţământ. Am început cu perfecţionarea profesorilor care se aflau deja în sistem şi, în acelaşi timp, a fost reformată pregătirea cadrelor didactice, care s-a făcut, de atunci încolo, numai în cadrul universităţilor. Reforma s-a conturat şi a dat rezultate evidente abia de la sfârşitul anilor ’80 încolo, fiindcă este nevoie de foarte mult timp pentru a face asemenea schimbări şi a le consolida“, a explicat Aholainen.

Directoarea Şcolii Româno-Finlandeze din Bucureşti, Alina Cîrjă, care a studiat la rândul ei în Finlanda, spune că sistemul finlandez de educaţie are atât de mult succes pentru că „a fost construit încet şi bine, este depolitizat şi pus pe un înalt piedestal în societate“.

Cîrjă este de părere că finlandezii au demonstrat înţelepciune în descentralizarea sistemului lor deoarece au început reforma educaţională în anii ’70 şi au văzut primele rezultate pozitive în 2001. În tot acest răstimp au lucrat atent, cu răbdare şi consecvenţă.

„Haideţi să facem un calcul simplu pentru România: 1960-1989 un sistem comunist ultra-centralizat, 1990-2007 – un sistem democratic neclar din punct de vedere educaţional, 2007-2013 – influenţa europeană şi deschiderea proiectelor de anvergură educaţională. Astfel că, dacă am începe acum o reformă coerentă... am putea aştepta rezultate în 2050. Avem noi răbdare şi consecvenţă să facem acest lucru?“, se întreabă directoarea.

„Respectul de care se bucură profesorii finlandezi vine din suportul întregii societăţi, nu din promovarea unor non-valori în media, din acceptarea neimplicării familiei în mediul educaţional sau din tolerarea sărăciei în rândul copiilor, unde România ocupă un loc fruntaş. Pentru a reuşi, educaţia are nevoie de suportul întregii societăţi, asta trebuie să reţinem“, este de părere Alexandra Anton.

Elevii finlandezi, cei mai buni la testele PISA

Rezultatul a fost că acum, în Finlanda, 99% din copii îşi finalizează studiile obligatorii, iar aici trebuie menţionat că în învăţământul obligatoriu, de nouă ani, sunt cuprinşi toţi copiii, inclusiv cei cu probleme speciale sau copiii imigranţilor. 86% dintre tineri îşi finalizează studiile secundare superioare (clasele a XI-a şi a XII-a, ultimii doi ani de liceu, care la noi nu sunt obligatorii) până la vârsta de 25 de ani, iar 40% dintre tineri finalizează studiile superioare până la vârsta de 30 de ani.

Şi bineînţeles trebuie amintit că elevii finlandezi au cele mai bune rezultate din lume la testele internaţionale PISA.

„Am încercat să ne dăm seama cum a fost posibil acest succes. Scopul nostru iniţial nu a fost să fim cei mai buni din lume, dacă am vrut ceva a fost să fim mai buni decât suedezii. Ne-am dorit să putem oferi educaţie de calitate pentru toţi. De aceea ne preocupă foarte mult cei 14% din adolescenţi care nu şi-au finalizat studiile secundare superioare şi facem tot ce ne stă în putere să remediem situaţia“, a explicat consilierul.

Când au început reforma, finlandezii au copiat de la cei care aveau, la momentul respectiv, cele mai bune rezultate şi au adaptat ceea ce au văzut la alţii pentru societatea lor. Spre exemplu, în Finlanda nu mai există inspectori şi nici teste naţionale înainte de finalul învăţământului secundar.

„Sistemul nostru de evaluare este bazat pe eşantionare, nu pe ierarhizare. Scopul evaluării este de a sprijini dezvoltarea şi învăţarea, profesorii nu sunt concediaţi dacă elevii nu obţin cele mai bune note, ci se încearcă metode mai bune“, a spus Reijo Aholainen.

Modelul finlandez în România

Consilierul din Ministerul finlandez al Educaţiei spune că sunt multe lucruri care pot fi preluate şi la noi: valorizarea şi formarea profesorilor, facultatea gratuită, un învăţământ vocaţional foarte bine pus la punct, cu servicii de consiliere, mese calde gratuite în şcoli şi un învăţământ egalitar.

În primul rând, Aholainen spune că profesia de cadru didactic trebuie să fie una atrăgătoare şi respectată. El mai spune că este deosebit de important ca dascălii să-i motiveze pe elevi să înveţe, fiindcă plăcerea pentru învăţat le va rămâne tot restul vieţii.

Aici este una dintre problemele cu care se confruntă România, unde meseria de dascăl nu este valorizată, cel puţin judecând după salariile din sistem (un profesor debutant câştigă în jur de 800 de lei pe lună).

În Finlanda, toţi profesorii au masterat didactic, de trei ani, subvenţionat 100% de către stat, iar concurenţa este mai mare la specializările de profil didactic, decât la Medicină sau la Drept, susţine şi expertul Tincuţa Apăteanu, cofondator al Edusfera şi blogger adevarul.ro.

De asemenea, Alexandra Anton, care a văzut personal efectele reformei din Finlanda, spune că, dacă vrem să facem ceva asemănător şi în România, „aspectul financiar este unul foarte arzător şi amânarea rezolvării lui duce cu fiecare zi mai aproape de un eşec total.“

Un alt exemplu demn de urmat este aspectul egalitar al sistemului. Apăteanu a explicat că la ei nu există segregare în funcţie de abilităţi sau performanţe, toate clasele includ atât copii cu abilităţi intelectuale înalte, cât şi copiii cu dificultăţi în anumite zone. De asemenea, şcolile cu elevi imigranţi sau cu elevi ai căror părinţi au o situaţie socio-economică dezavantajată primesc mai mulţi bani.

Un alt lucru pe care am putea să-l asigurăm elevilor români la şcoală este o masă caldă gratuită pe zi, de care beneficiază toţi copiii finlandezi. De asemenea, la şcoală, ei primesc consiliere psihologică şi vocaţională.

„În cadrul consilierii vocaţionale, fiecare elev îşi petrece două săptămâni la un loc de muncă ales. Consilierea vocaţională minimizează riscul ca un elev să ia decizii greşite în legătură cu viitorul său. Acesta are trei opţiuni: să îşi continue studiile generaliste, să meargă la o şcoală vocaţională sau să se angajeze. Dar este important de menţionat că, după şcoala vocaţională, acesta poate alege să meargă la universitate“, a explicat Apăteanu.

Descentralizarea nu este un panaceu

Însă cea mai de seamă calitate a învăţământului finlandez, descentralizarea educaţiei, nu este pentru orice ţară, iar pentru România nu e deocamdată un model aplicabil, susţin experţii.

În Finlanda, dascălii au libertatea să-şi aleagă singuri manualele, elaborează propriul curriculum în funcţie de programa naţională, elaborează propriile teste şi evaluări pentru elevi şi participă la deciziile referitoare la oferta educaţională a şcolii, explică Tincuţa Apăteanu.

„Descentralizarea presupune o foarte mare asumare de responsabilitate din partea profesorilor şi a directorilor. Astfel că, personal, cred că nu suntem pregătiţi la nivel de macrosistem să ne asumăm această responsabilitate. Pe de altă parte, există multe şcoli care practică ideea de «management educaţional» în adevăratul sens al cuvântului şi deja aplică aceste concepte. Aş începe deci de jos în sus, cu câteva modele de descentralizare pe care să încercăm să le replicăm la nivel mare“, spune directoarea Şcolii Româno-Finlandeze din Bucureşti, Alina Cîrjă.

Reforma sistemului, de la zero

Şi consilierul finlandez Aholainen atrage atenţia că în unele situaţii este mai bine să ai un sistem de învăţământ centralizat. „Cu cât sunt mai competenţi indivizii care participă la procesul de educaţie, cu atât este mai descentralizat sistemul, însă există situaţii în care este nevoie de centralizare, de supervizare, mai ales acolo unde nu există încredere“, a explicat consilierul, care susţine varianta unei schimbări în educaţie care să pornească de la zero.

Aholainen mai spune că în toate ţările este nevoie de reformă, pentru că lumea din jurul nostru se schimbă atât de rapid, iar educaţia trebuie să ţină pasul cu aceste transformări.

„Cel mai uimitor lucru este că se schimbă în momentul de faţă trăsăturile-cheie ale educaţiei: cunoştinţele şi modul în care învăţăm. Devin din ce în ce mai importante competenţele legate de gândire creativă, de creativitate şi de inovare, în general. În şcoala tradiţională li se cerea copiilor să ştie răspunsul corect la întrebare, în şcoala modernă pornim de la presupunerea că nu ştim care este răspunsul corect, trebuie să explorăm împreună“, a conchis consilierul finlandez.