Ghişeele unice, necesare dar destul de rare în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa ghişeelor unice şi suprareglementarea activităţii businessului mic şi mijlociu existentă în prezent este o povară care inhibă dezvoltarea afacerilor. Instituirea unui ghişeu unic la nivel local, ce ar permite eliberarea mai multor documente necesare reprezentanţilor mediului de afaceri ar soluţiona multe din problemele cu care se confruntă ei şi i-ar ajuta să câştige timp, cred mai mulţi experţi în economie din Republica Moldova.

Experţi economici din Chişinău dar şi din câteva raioane ale ţării  au adus un şir de argumente în favoarea creşterii numărului ghişeelor unice în capitală şi extinderii acestora la nivelul instituţiilor din teritoriu. În cadrul unei audieri publice organizate la sediul IDIS „Viitorul” de către Agenda Naţională de Business (ANB) în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) aceştia au declarat că principiului ghişeului unic este implimentat la scară destul de slabă în Republica Moldova, în timp ce este un instrument vital pentru dezvoltarea şi susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Efort pentru oamenii de afaceri

Liubomir Chiriac, Directorul Executiv al Institudul de Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” a precizat în cadrul evenimentului că, pe lângă autorităţile publice, şi oamenii de afaceri trebuie să contribuie la implementarea ghişeelor unice.

„Deşi sunt anumite iniţiative la nivel central, nu acelaşi lucru îl putem spune despre businessul local. Pe de o parte, autorităţile publice trebuie să fie instruite, documentate, pe de altă parte, oamenii de afaceri trebuie să vină cu o iniţiativă foarte bine calculată, astfel încât ghişeele unice să fie eficiente”, a declarat Chiriac.

Vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Vladimir Didilica, a argumentat, la rândul său,  necesitatea susţinerii mediului de afaceri local, inclusiv prin intermediul Ghişeului Unic.

„Astfel de evenimente trebuie să se întâmple nu doar în Chişinău, dar şi în teritoriu. Noi, CCI, am instruit câte un consultant în fiecare din cele 9 filiale din teritoriu care să fie intermediari între autorităţile locale şi mediul de afaceri. Dacă noi azi nu ne vom conforma noilor cerinţe, să ajutăm oamenii de afaceri, să le simplificăm procedurile cu care se confruntă, nu vom putea face faţă concurenţei pentru că ei pierd mult timp cu toată documentaţia”, a afirmat Vladimir Didilică.

Delimitarea competenţelor de la centru

În opinia lui Viorel Rusu, expert al Congresului Autorităţilor Locale din Moldova, serviciile publice pentru business prin intermediul ghişeului unic la nivel local pot deveni o soluţie eficientă doar după clarificarea competenţelor autorităţilor administrative centrale în raport cu autorităţile administraţiei publice locale (APL). Acest lucru trebuie făcut astfel încât competenţele APL să devină depline şi întregi, cu o acoperire adecvată cu resurse financiare, tehnice şi umane.

„De exemplu, în prezent, este promovat principiul ghişeului unic la nivel local în domeniul comerţului interior sau principiul notificării pentru desfăşurarea activităţii de comerţ. Aspectele instituţionale şi de infrastructură, însă, nici pe departe nu corespund necesităţilor”, a precizat expertul.

Modificări în legislaţie

Carolina Linte, preşedinta Asociaţiei Producătorilor şi Procesatorilor de Lapte a subliniat faptul că, pentru ca ghişeele unice să poată fi implementate şi să funcţioneze corespunzător este nevoie de un şir de modificări şi completări a legislaţiei.

„Ghişeele unice ar trebui în primul rând să se axeze pe prestarea unor servicii legate de autorizaţiile de funcţionare, sanitare etc. Aceasta, însă, trebuie să se întâmple numai după ce Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi Ministerul Agriculturii va armoniza legislaţia, iar mediul de afaceri va implementa aceste cerinţe”, a opinat Carolina Linte.

Ea a menţionat totodată faptul că, prin intermediul instrumentului ghişeului unic, autorităţile publice locale,  trebuie să îmbunătăţească şi calitatea serviciilor prestate, pe lângă rolul de bază de a facilita accesul oamenilor de afaceri la serviciile publice.

Opiniile exprimate de experţi vor fi sintetizate într-un raport ce va cuprinde concluzii şi recomandări pentru a fi preluate de către factorii de decizie publică. Raportul va fi ulterior prezentat în cadrul unui eveniment public.

Potrivit IDIS „Viitorul”, în prezent, în Republica Moldova funcţionează mai multe ghişee unice pentru serviciile publice prestate agenţilor economici, majoritatea din ele, însă, funcţionează la nivel central. La nivelul APL, ghişee unice au fost înfiinţate în special cu suportul donatorilor internaţionali. Cu toate acestea, după cum recunosc chiar autorităţile, instituţiile publice nu întotdeauna dispun de pregătirea necesară pentru a aplica noile sisteme şi a pregăti serviciile publice din domeniul lor de competenţă pentru schimb electronic de informaţii şi modernizare. În multe dintre instituţiile administraţiei publice localele de nivelul doi, ghişeele unice încă lipsesc, iar în altele îndeplinesc doar funcţia unor centre de informare.