VIDEO Peste 100 de persoane arestate la Copenhaga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproximativ 100 de manifestanţi au fost arestaţi la Copenhaga

Peste 100 de persoane au fost arestate miercuri dimineaţă la Copenhaga, în faţa Bella Center, unde se desfăşoară conferinţa ONU privind clima, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei, transmite AFP.

Aproximativ 5.000 de manifestanţi au început miercuri un marş înspre Bella Center la apelul grupului Climate Justice Action, potrivit poliţiei.

Obiectivul nostru este să intrăm paşnic, pe alte căi, în Bella Center, a declarat un purtător de cuvânt al militanţilor.

Manifestanţii au fost arestaţi în apropierea staţiei de metro de la Bella Center, la periferia capitalei daneze, de polişti cu câini, a adăugat sursa citată. Persoanele reţinute făceau parte dintr-un grup de manifestanţi adunaţi în apropiere de Bella Center pentru a încerca să pătrundă prin spate în clădirea înconjurată de peste 6 km de garduri. Aceştia s-au dispersat pentru a încerca să dezorganizeze forţele de securitate. Numeroşi militanţi au fost arestaţi, li s-au pus cătuşe şi au fost imobilizaţi.

Potrivit estimărilor AFP, între 700-800 de persoane,  au încercat să traverseze cei câţiva metri care separă staţia de metrou de intrarea în zona de conferinţă, dar s-au ciocnit de un impresionant dispozitiv de poliţie.

Adunarea militanţilor, care este ilegală potrivit poliţiei, a fost organizată în paralel cu o mare manifestaţie autorizată şi care se îndrepta spre locul conferinţei.

Mai multe pentru tine:
Scandal la Curtea Penală Internațională. Procurorul-șef Karim Khan, acuzat de agresiune sexuală, invocă un complot al serviciilor israeliene
Cum a slăbit Gina Pistol opt kilograme în timp record? Soția lui Smiley arată fabulos! „Am băut numai lapte! E laptele minune”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Familia Iohannis, somată de ANAF să predea cheile imobilului din Sibiu și să plătească banii încasați din chirii în perioada 1999-2015
Crap cu legume la cuptor cum n-ai mai mâncat până acum
Prințesa Charlotte face ravagii în vacanță la Balmoral. Scoțienii sunt intrigați de acest detaliu, când o văd prin localitate
Câteva lucruri mai puțin cunoscute despre împăratul Traian, cuceritorul Daciei
După divorțul lui Andi Moisescu, psihologul Radu Leca explică de ce bărbații din showbiz vor să redevină burlaci, în prag de 50 de ani: „Noi aventuri”
Victor Ponta recunoaște motivele divorțului de Daciana Sîrbu: „Vinovatul sunt eu, 100%”
Trei zodii vor fi favoritele Universului în luna septembrie 2025. Acești nativi vor avea cea mai bună perioadă din acest an
Accident feroviar în Satu Mare. O persoană a murit și alta este în stare critică după ce un tren a lovit o mașină. Autoturismul a fost împins 20 de metri